sodad

2011-06-28T23:47:00.000-07:00

Să fii dascăl astăzi, mai ales în preajma examenelor de final de an, este o....ÎNCERCARE...O încercare şi, fără doar şi poate, o provocare peste care nu poţi trece dacă nu eşti...curajos.
Cam ce ar implica acest statut astăzi?...Răbdare(pentru a citi până la capăt foaia scrisă cu ,, degetele de la mâna stângă), naivitate(necesară speranţei în ieşirea la liman), omenie( să le dăm o şansă-n plus....parcă nu ar avea atâtea...care le scapă acestor... ,,puşti'' cu trăgaciul înlăuntru, gata de atac la orice frază neconvenabilă lor),INCONŞTIENŢĂ( întru zăbovirea într+un sistem etern convalescent), în sfârşit....NE BU NI EEEEE!(SAU NEBUNIa DE A MAI FACE AZI CEEA CE ÎŢI PLACE CU ADEVĂRAT, de a muşca în continuare cu aceeaşi poftă din savarina putredă azi, savuroasă cândva, susţinând că e madlena vieţii tale....
Să fii dascăl este, dincolo de orice încrâncenare şi criză de identitate ( care ne sau mă bântuie de foarte multe ori)înseamnă şi o vocaţie fericită sau poate , înainte de orice, ACEA vocaţie fericită pe care Dumnezeu nu o pune în braţele oricui( cel puţin aşa vreau să cred ) tocmai pentru ca cel care ar primi-o doar întâmplător să nu o scape de mirarea de a întâlni suflete de copil şi ochi curioşi şi aripi aşezate ,cuminţi, la spate, în aşteptare...
Privesc,în poze şi filme aşternute în timp, creşterea copiilor mei, a primilor mei liceeni şi trimit la plimbare gândul că peste încă un an vor zbura din cuibul-şcoală în care bulgării de lut crud au căpătat formă de inimă...
Mi-e dor de clasa a IX-a, mi-e dor de dojana pentru Neuniformă,pentru cercelDragoş, cercelBogdan, fustăscurtăIuliana,părroşuRox,machiajAlexandra,somnuşorVera,de nebuniadintr-a zecea, când ne-am cam certat,de maturizarea neaşteptată dintr-a unşpea, când îl rog pe David să fie un şef cloşcă şi el ţine cont de asta....şi ne arată tuturor că e un manager exemplar!!!(chiar vorbesc serios)
Mi-e dor de VOI şi pentru că m-aţi antrenat pentru cariera de MAMĂDEADOLESCENT care numai uşăară nu e!!!
Mi-e teamă de ultimul clopoţel...!

PS: Se pare că nu aş da bolovanul sisific de dascăl pentru nimic în lume...

Homo, homini...

2011-02-08T02:54:00.001-08:00

Mici, neputincioşi, urâţi şi nesiguri, ne repetăm zilnic scenariul unui ,, a fi '' dezlânat din mii de ghemuri roase de pisici uriaşe, care ne privesc deja de sus , de la fereastra ochilor sticloşi, dresaţi să vadă numai universul dulce al bolului cu lapte...
Încrâncenaţi în orgolii utopice firii noastre, strângem din pumni imaginari şi ne facem promisiuni menite să ne aline slăbicunile în leagăne materne iluzorii...
Noi suntem rana , plictisul, mocirla, vanul , oglinda întoarsă în mii de frânturi caleidoscopice şi trimisă în afară de la adăposturi livreşti sigure, suntem planul pentru mâine, ziua de luni, ceaiul de dimineaţă al zilei fără început, madlena lui Proust, cafeaua cu caimac sau covrigul dulce-amărui , tovarăş sigur al ziarelor săptămânale.
Suntem greşeala din propriul vis, văzută abia la trezire,suntem libertatea eliberării prin somn , unic revers al medaliei.
Avem ambiţii , încrâncenări, speranţe, priviri arogante, micimi caraghioase care ne scapă întotdeauna...
Totuşi, suntem candidaţii perfecţi la lecţia răbdării şi a iertării şi a mersului pe sârmă...ghimpată, iar asta nici măcar nu ne mai miră...

Sărbători cu bine !

2010-12-29T00:49:00.000-08:00

Acum, în prag de sărbători, împodobiţi-vă cu straiele curate ale Binelui , neprihăniţi-vă sufletul cu zăpada unui nou început, alergaţi la fereastra fiinţei şi căutaţi Răsăritul în fiecare om drag aflat mai aproape ca oricând!

Priviţi lumina din jur şi faceţi-o mai
bogată cu un zâmbet , cu o vorbă şoptită,
cu o rază a privirii care capătă formă de inimă!

Împărţiţi Bucuria, Speranţa , Lumina făpturii voastre printr-o fericită risipă, îmbogăţind Lumea cu ghirlandele Prieteniei şi ale Înţelegerii!

Fiţi toleranţi şi buni, daţi-vă mâinile, prindeţi-vă în hora magică a celor care ştiu să rostească , simultan, Colindul care mângâie !

Să aveţi Sărbători cu bine, învăluite în iz de portocală şi de brad – aromă nepreţuită pentru întregul An ce va să vină!

Colind PATRIEI MELE...

2010-12-01T11:21:00.000-08:00

Ningă, decembre', peste rănile ţării mele bătrâne , coborâte astăzi de pe cruce numai pentru a-şi mesteca , înlăcrimată, cuminecătura...pentru a sorbi licoarea sfântă care parcă nu o mai încape în mireasmele tâmăduirii ...
Ningă iarna potop de alb proaspăt, primenire amăgitoare , efemeră, peste sufletul străbunei care încă ne mai rabdă...
De s-ar aşterne hora heruvimilor copii pe sufletul obosit al Patriei , mângâiere caldă, abia şoptită la urechea puţinilor care mai SUNT ...
Colind trist se înalţă din glasuri tremurate, pribege, îngheţate aproape mereu în vorbe ce nu le aparţin...
Lumină lină se aşterne , tăcut, pe covorul care mă poartă către tine, Ţară...

O ţară mai curată, măcar pentru o zi...

2010-09-26T00:41:00.000-07:00

Ieri, 25 septembrie 2010, am participat la un proiect naţional , ,,Let's do it, Romania!'', menit să trezească la realitate conştiinţa(?) unei naţii somnolente , prin vocaţie...
Convingerea mai sus menţionată mi s-a confirmat: am însoţit un grup de 7(!!!) elevi care s-a văzut nevoit să reprezinte o ...clasă întreagă...Trist, dar bine că a fost şi aşa...:):(...
La început am crezut că va fi destul de solicitant, apoi am intrat în ...
,, jocul '' propus, bucurându-ne de tot ce se putea: soarele care , deşi timid, ne-a încurajat cu câteva zâmbete, colegii de ...iniţiativă, elevi de la alte şcoli ploieştene, elanul tinerilor , poveştile spuse în micile momente de pauză...
În jurul prânzului ne-am retras, lăsând în urmă un munte de saci , o pădure mai curată şi, mai ales, o experienţă rară în România ...
Îi felicit pe: Iuliana, Alexandra( ,, capul răutăţilor''-la iniţiativa ei am intrat în proiect), Andreea, Alina,Ioana, Alexandra şi Bogdan(reprezentantul micului grup de filologi ai clasei).
Sper ca data viitoare să fim...TOŢI!!!

Versuri pentru Matei...Toamna coaptă ţese greieri...

2010-09-03T12:11:00.000-07:00

,,Când plouă, eu şi cu mami ne jucăm de-a v-aţi ascunselea prin casă''

La fereastră strop mărunt,
Vara trece-acum în gând,
Cuib de pui,
Cu mama lui,
În căuş cald de gutui,
Ne pitim,
Gângurim,
Vorbe blânde îi şoptim
toamnei,
prinţesă vicleană,
aşezată în poiană,
care ţese, prefăcută,
aur moale pe lăută,
vrând să prindă-n mreaja ei
lung alai de greierei...
Doar că Iarna,înţeleaptă,
Îşi culege sora coaptă
Şi-o ascunde în cămară
Pân' la draga...Primăvară...

Versuri pentru Matei...Alint cu litere noi...

2010-09-03T12:01:00.000-07:00

,,Mama mea îmi şopteşte toate poeziile din carte''

Hai la drum,
ici, pe cărare,
calcă-ncet,
vezi, cu mirare,
ce de litere bogate,
de prieteni încărcate
una plânge,
alta zboară,
A te mângâie-ntr-o doară,
C din cui,
Mai gălbui,
Îi şopteşte nu şiu cui
Cum că TU,
Ovipui,
Ştii pe litere să spui
Numele ...Bunicului!

Versuri pentru Matei...Tarta cu poveşti...

2010-09-03T11:52:00.000-07:00

,,Mama pune din dulceaţa ei în prăjiturelele mele preferate''

Toamna blândă şi bogată
în borcane adunată
râde galben din cămară,
fiindcă nu e prima oară
când se vede-aşa, captivă,
lâng-o tânără andivă...
Şi se tânguie, vai, biata,
fiindcă tarta-i iute gata,
iar Mămica,
draga mea,
o va garnisi ,distrată,
cu dulceaţa aromată.
,,Ce gustoasă-i Toamna toată!''

Versuri pentru Matei...Gâsca zboară...

2010-09-03T11:42:00.000-07:00

,,Când ne plimbăm prin parc, mami şi tati mă ţin fiecare de câte o mânuţă şi mă ridică suuus de tot''

Ala-bala,
,,Gâsca zboară'',
Zvon de aur,
Într-o doară,
Uite-l!
Oare?
Parcă nu-i...
,,Ovipui al ...nu ştiu cui''...

Discipol recent

2010-09-01T13:14:00.000-07:00

Surâs...la început temător
şi nesigur...
apoi tot mai conştient de
regula jocului
Zâmbet ,
Apoi râs în hohote,
râs nebun
înnebunitor
epuizat ,
la final,
în rânjet orb,
semn că lecţia vicleniei
fusese pe de rost
învăţată.

Tourbillon...

2010-07-26T23:25:00.000-07:00

Dor de...aşternut fiinţa pe hârtia care îmi fuge parcă printre degete.....
Dor de ...plajă...de maluri de toate felurile , dar mai ales de malul fiinţei , lăsat cuminte acasă...
Călătoresc , fără voie(!)....pe un covor fermecat care nu îmi ascultă comenzile şi mă poartă pe unde are el chef...Mie dor de o fâşie de uscat!
Mi-e dor de vara din copilărie !

Cu...minţenia(?)...de primăvară...

2010-03-01T12:29:00.000-08:00

Talazuri de verde crud îmi invadează lemnul uscat al fiinţei din care iarna păgână a firii a ros măduva cea mai tânără...Deschid ochii şi îmi iscodesc galeria cu mirări , scotocesc indiscretă prin buzunarele înfrigurate ale minţii, apoi îmi fac loc în fanta de taină a inimii şi rămân în loc, plăcut istovită de poporul ghiocesc proaspăt recoltat din toate colţurile nebănuite ale culiselor mele....
Primăvara mă vâră ,, cu forţa''în uriaşul mecanism al timpului mişcător şi mă treieră de toate relele lumii, mă cerne în site neiertătoare prevăzute, la capete, cu promisiuni împlinite , mă stoarce de noianul gri şi mă întinde , la soare, pe frânghii de mătase , asigurându-mi fericitul prizonierat cu clame de diamant...mreje vii şi viclene-plonjare dulce într-un inconştient prietenos...
Soarele, complice ochios, îşi întinde covorul roşu (telegramă drăcoasă a macilor din lanurile copile?)şi mă invită la festinul dimineţii, al dimineţii anului nou....Vântul intră-n joc şi,acordându-şi harpele fecioare ...îmi dă braţul lui învârtejit...apoi îşi scoate pălăria şi o aruncă peste umărul muntelui de vizavi...
Sunt tânără, muşc coama lumii noi , plojez în lumină ,iau lecţii de înverzire de la mugurii forsythiei copile....
Ce fericire.....!

Exuvii

2010-02-24T23:32:00.000-08:00

Un om e un lung şir de oameni...mai uşor sau mai greu de ,, prins''în portrete consistente, mai lesne sau mai anevoios dezvelit în straturile alcătuitoare... Până la urmă, însă, fiecare e capabil de un surâs încadrat într-o ramă existenţială...
Fiecare poveste de viaţă îşi are drumul ei, de la cocon la humă...povestea Doamnei T m-a fascinat, m-a târât prin stări nenumărate , m-a întors din drumul meu nebun şi netrebnic de pământean al unei epoci viclene care ,, te prinde'' în rame de sârmă ghimpată şi te analizează de la înălţimea omului care îşi contemplă şobolanul de casă ...mi-a oferit clipe de lacrimi , mi-a întins mâini pe care nu le mai atinsesem de mult...
Fiecare chip se conturează tot mai clar cu fiecare secundă înviată în cuvântul trăitorului ei şi îşi continuă, cuminte şi docilă, calea ...de acolo de unde a fost lăsată ultima dată ...astfel, o clipă suspentată poate fi, prin bunăvoinţa noastră, înnoită , prin învestirea ei cu viaţă nouă...
Restul...ţine de aşa numita deprindere a proprietarului în arta decoraţiunilor ..interioare....

L'autre...c'est quelqu'un qui n'est pas moi...

2010-02-19T02:54:00.001-08:00

Se dă un timp, nişte oameni, diferiti, că d'aia nu ne plictisim...se amestecă(helas!)..laolaltă , după care se deschide gura sacului şi fiecare este lăsat să facă ce vrea...
Hmmmm...grea misiune....Grele dezvăluirile lui ,,au dehors''...unii o iau înainte , dar constată că alţii rămân pe loc şi se ţin cu mâna de burtă , râzând în hohote de ei: ,, Ce caraghioase fiinţe sunt astea...au apucat drumul lung , uitând de cărarea şerpuită care duce tot acolo!''
Unii se uită speriaţi în stânga şi-n dreapta, contrariaţi că drumul are mai mult de o potecă...(la ce-ţi trebuie atâtea căi dacă nici măcar nu ştii unde ai drum?!).Alţii o iau pe unde apucă pentru că au deprins mersul cu capul în jos, iar dâra de noroi nu-i mai deranjează,important este să ajungă undeva...
Până aici...nimic neobişnuit...numai că jocul asta de-a ,, eliberaţii fără vină''nevoiţi să părăsească marele abdomen al pre-fiinţei pentru a intra în burţile următoare care le vor dezvălui realele valenţe ale prizonieratului ..jocul ăsta devine dureros , dar , din fericire, numai pentru unii...Aceştia, ajunşi faţă în faţă cu alţi semeni ai lor în ochii cărora, în virtutea unei frăţii la nivel de specie,îşi caută trăsături comune , au revelaţia diversităţii, dar nu asta ar fi problema gravă.Cel mai greu de acceptat este atunci când diversitatea devine evantai nesfârşit care îşi aşterne pe ,, masa de joc''paletele perfide , conturând un rânjet greu de suportat...
Sigur, aţi putea spune,din treaba asta pot ieşi în pierdere numai naivii cărora le-a scăpat lecţia adaptării la un mediu în real regres...Dar poate tocmai naivii ăştia mai au stupida convingere că pot ţine planeta pe umeri , îmbrăcând haina-povară a unui Sisif încăpăţânat să scape de un destin greu şi dornic să rătăcească prin arterele timpului...
Ceilalţi, adaptaţii , îşi poartă gloriile imaginare în colţul gurii generatoare de zâmbete siliconate, nebănuind macar că cine râde la urmă ..râde mai bine...(o altă iluzie devenită crez în drumul spre supravieţuire)...

Ninge...spirit de haiku....

2010-02-06T12:31:00.000-08:00

Niinge!Bucuria supremă...Ochiuri moi şi docile culese pe andrele luuungi de măinile dibace ale copilăriei...portocale, miez de scorţişoară făcând cale întoarsă tocmai din vremea şosetelor trei sferturi pentru a-mi pune mâna la ochi.....mângâindu-mi cozile împletite...
Ninge, sinceritate cernută înadins peste o lume urâtă, pocită,ca un schelet mirat şi tâmp care celebrează zilnic griul....în drumul său catre plumb...
Ninge cu ganduri vechi şi fiecare fulg devine bănuţ nepreţuit pe care îl cuprind în căuşul sufletului, ca pe o comoară de taină...E timpul ceaiului blând, al miresmelor coborâte agale din ibrice solemne şi uşor arogante pentru că au avut şansa unui trecut ireversibil...iar noi privim ne-ştiutor şi uităm chiar şi bucuria naivă a jindului ..- căci ,, nu se face'' să mai privim printre ulucile inimii..asta ne-ar trăda şi ne-ar ţine pe loc...Curaj! Ninge! Opriţi-vă trecerea , scăpaţi de paltoanele fumurii şi alergaţi prin nămeţii fiinţei, strigaţi de fericire şi, mai ales, nu ezitaţi să plângeţi...vă puteţi şterge pe furiş nasul roşu cu mânecile puloverului drag de pe spătarul saniuţei din pod....

Îngerul s-a privit în oglindă...şi m-a recunoscut.....

2010-01-04T11:02:00.000-08:00

Un înger s-a apucat , odată, de poalele aripilor aşa, ca un copil,într-o pierdere frumoasă a minţii, ca să vadă şi el cum e sa fii sterp, adică om.
...Şi...., culmea!....i-a plăcut atât de mult joaca asta încât i-a intrat mai întâi în pene, apoi în oasele serafice , apoi în sânge şi...până la urmă i-a cotropit umerii , cârpa moale din piept...eliberându-l de... perfecţiune.
În altă zi, un om s-a apucat , deodată, de umeri şi s-a strâns atât de tare în sine încât..... lava superbă din suflet i-a ţâşnit aşa de sincer că umerii,umiliţi de atâta alb, şi-au dat bătută rotunjimea ..dându-i voie să devină aripi...
Un înger OMuit şi un om ÎNGERit s-au întâlnit la marginea prăpastiei dintre AICI şi ACOLO şi, de bucurie, au cărat mii de bolovani de zăpadă , ivind poduri nepreţuite pentru cei care credeau că nu se vor revedea niciodată...Aici te poţi întâlni chiar cu propria fiinţă,iar în caz că nu vă recunoaşteţi .......să aveţi neapărat la rever...visele vechi, puse , de frică NEîngerită în cufere netrebnice , zic să aduceţi visele vechi aşa, întru ...învieţuire...!
Mi-e dor de Cip......

De sărbători...cod galben pe suflet!!!Pompierii se iluzionează amar....

2009-12-30T08:50:00.000-08:00

Vacanţa de Sărbători e al naibii de grea, dacă nu eşti tare de....suflet.Pe mine, zilele astea mă târăsc, ca în fiecare an, prin stări greu de mărturisit tocmai pentru că sunt atât de preţioase, în melanjul lor de amărăciune şi de extaz încât orice cuvânt le-ar sparge sau măcar le-ar ciobi, pe alocuri , strălucirea şi le-ar disipa mirosul de scorţişoară lăuntrică...
Mai întâi e izul Copilăriei care mă învăluie până la fascinaţie, aroma cozonacului Bunicii...(până acum..nimic ieşit din clişeu, dar UNIK în sensul simţirii), apoi bradul , lăsat...mai întâi ,, să i se aşeze crengile''şi apoi învăluit în podoaba sărbătorii...
Urmează prăjiturile delicioase , alături de aroma specială, acum, mai mult ca oricând, a portocalei care ne trezeşte nările din amorţeala cotidiană, uneori impusă, pentru supravieţuire, dându-le ,, undă verde''la visare, alături de celelelte etaje ale fiinţei...
Visul e fascinant, dar periculos, de obicei, însă ACUM, în zilele aste de MIRACOL, îmi dau voie , îmi asum riscul ăsta...
Peregrin prin zăpada noienită a sufletului care s-a trezit din somn, îmi văd de drum, am merinde dulci si prietenoase şi..nu mă mai tem să îmi contemplu trecerea, privind bucuria sărbătorii ,, în evantai'',lăcrimând pentru ce a fost şi nu mai poate fi la fel , zâmbind , încrezător, pentru ce va să vie....
Sper să ningă în noaptea asta.....

Când ,, a trăi'' nu mai înseamnă decât ,, a respira'', clasificările omit , pe drept, numărul membrelor

2009-11-04T08:04:00.000-08:00

Una dintre bolile urbei, ale naţiei noastre (cât despre planetă, nu m-aş întinde până acolo( din lipsă de probe?)este grija pentru capra vecinului...
N-am văzut niciodată un popor aşa de preocupat de dincolodegardul personal ca neamul ăsta rămas repetent(culmea!)la o materie esenţială: istoria propriului suflet..Cucoane real implicate în problemele de dincolo de uşa propriei garsoniere(apartamentul ar fi mult prea larg în comparaţie cu nimicul găzduit), inşi guralivi inspiraţi de nu-ş ce providenţă pusă pe şotii, convinşi că deţin soluţia perfectă pentru orice, copii obraznici care reţin că Gigel nu,, şi-a scris pentru azi'', uitând că ieri erau chiar ei pe scaunul electric expuşi degetului arătător al colegilor ...iată-ne(Vă)!
Citeam deunăzi profilul omului contemporan, frumos conturat de autoarea mea preferată(I.P.)zic frumos în sensul perfecţiunii ochiului critic, bine întemeiat:
,,un om cu hainele şi gândurile vraişte, aşezat pe un soclu cu patru roţi(de jeep), care nu salută, nu ştie să se poarte,care n-a auzit vreodată că nu ai voie să stai jos , trântit cât mai dizgraţios pe un scaun, dacă o femeie stă în picioare lângă tine...''.Şi lista trăsăturilor continuă, în acordurile unui realism amar.Totul culminează, aş zice,cu bancul pe care aceeaşi autoare îl aminteşte, un pic mai târziu şi despre care se spune că a primit premiul Pulitzer(caricatură jurnbalistică):
În metrou: un tânăr se ridică de pe scaun şi oferă locul unei doamne în vârstă.Doamna leşină.Când îţi revine din leşin, doamna îi mulţumeşte tânărului.Tânărul leşină...
Iată o ,, etichetă'' care ar putea sta liniştit pe drapelul generaţiei actuale în care eşti norocos numai în ipostaza de NONCONFORMIST(în sensul NEadaptării la o turmă nefericită ...târâtă, inconştient înspre...nulle part.

MÂINI PLINE DE LUT PREŢIOS....

2009-10-31T12:52:00.000-07:00

Ieri, vineri, 30 octombrie...am sărbătorit ,cu ...AI MEI(a X-a SF) Haloweenul...
Ne-am văzut, scurt, dar cuprinzător, îmi place să cred...
Au împodobit clasa subtil şi ,,la obiect'' aşa cum visam eu...Mi-au arătat că putem fi prieteni...Sper să fi fost certitudine...!
Îmi mai place să cred că nu ne-am văzut doar ,,de poză'', iar , în ceea ce mă priveşte, nu am avut nici pe departe gândul ăsta...
Vreau ,,să-i fac mari''şi , mai ales , să îmi arate EI , peste gloata timpului, că au devenit ..MARI!
Au început să capete formă ...de inimă ...deci, pot spera în desăvârşirea potirului de lut pentru care am alergat să găsesc ..huma cea mai bună.....

Fragila coardă a surâsului....Atenţie, arlechini!

2009-10-12T13:10:00.000-07:00

Mă întreb cât ar putea costa un zâmbet...şi mă pune naiba să mă joc în felul ăsta , adică de-a idealul...taman când mi se dovedeşte cu acte în regulă că simpla ridicare a colţurilor gurii e inginerie rară, presupunând , din partea autorului, sforţări sisifice la care nu este dispus, tocmai pentru că nu se dă nimic în schimb...
Nu mă laud defel, dar observ, tâmp, nu narcisist,că produc aşa ceva inconştient, dar bucuros şi natural...şi nu mă uit instantaneu în sus , intru invocarea paparudică a ploii care spală şi petele grele...de pe suflet...
Conceptul de reciprocitate în zâmbet nu mai trece prin mintea nimănui...dar CRED că mai există oameni cu potenţial ludic şi ne-serios cum greu se mai vede cu ochiul liber...şi mă uit zilnic pe cerul fiinţei , sperând să apară un chip binevoitor...dispus la exerciţiul surâsului...
Allez, souriez!

Fluturii rămân doar un vis de nebun,deocamdată...

2009-10-06T11:06:00.000-07:00

Trăim într-o lume care ne scuteşte de efortul călătoriei iniţiatice tocmai pentru că ne ,,căleşte'' subit , încă din faşă, inoculându-ne(fatalitate!)un anume simţ al apărării prin(paradox!)violenţă.Aş putea spune că generaţiile împreună cu care împart fâşia de beton a trotuarului fumuriu au primit , împreună cu certificatul de naştere, ,,doza'' de ,,nemulţumire''prin care se plasează , liniştit şi laş, de partea ,,juriului'' care îşi ia drepturi de orice fel, mai ales acela de a arata cu degetul, păstrând, întâmplător parantetic, golul propriei fiinţe în grota unde nu pătrunde nimeni.....să-i observe...GHINION!Tocmai ASTA se vede CU OCHIUL LIBER...ŞI PE UNDE CREDEŢI?Exact prin ochiul mărit întru acuzare,dar ,,căzut'' la ceas de ,,interogatoriu nud'' adică tu cu TINE....(aici intervine o oarecare formă de DUMNEZEIRE, dar cine mai are curajul să ridice ochii, căci asta ar însemna DEZGOLIRE pe bune?!)
Şi aşa, mărunţi vagabonzi plin lumea cea mare care , şi aşa, abia ne mai cuprinde, ratăm cel mai fierbinte rendez-vous al firului care ne poartă pe unda lui scurtă...mai dăm din coate, mai strâmbăm din nas pentru a muta privirile în altă parte şi scăpăm le train de vie , ADEVĂRATUL, din simpla teamă de solemnitate a fiinţei...
Atunci când vom reuşi să ne oprim în loc şi să ne punem , simultan, întrebarea ,,CINE SUNT EU?'' ...DUMNEZEU va zâmbi din nou....şi vom putea spera din nou în MINUNEA FIINŢEI...Până atunci, ne târâm membrele (cele patru), fără să ne mai sinchisească dunga larvară prin care ne pecetluim ...trecerea..

COPACII ALBI, COPACII NEGRI,DECOR DE DOLIU FUNERAR...CHEM FULGII ALBI, SĂ CADĂ ..RAR...

2009-10-02T23:04:00.000-07:00

Joi, la concert,m-au traversat stări contradictorii... La primele acorduri ale simfoniei de Mahler m-au podidit lacrimile, asociind acea muzică unui context funebru
care mi-a inspirat un titlu pe măsură, ,,Cortegiul unei iubiri pierdute'',naiv, de altfel, dar aşa am simţit eu atunci. Treptat, aerul sonor s-a aşezat în căuşul calm al seninătăţii sau măcar al echilibrului...până la proba contrarie....zic, pentru că, spre final, galopul sângelui , frumos tradus pe firul subtil al corzilor caroniene, devenite călăuză perfectă pentru cel care se angaja în periplul menit să îl ducă dincolo de limitele lumescului,galopul sângelui, zic, lăsa în urmă nori de emoţie şi de încântare....
Melanj nelumesc de zbucium şi de calmitate,întoarceri , răsturnări ivite dintr-un condei neaşteptat,salturi cu ochii închişi peste celălalt capăt al hăului inconştient acceptat...acestea sunt întâmplările derulate ,firesc ,poate chiar prea firesc, pe o scenă care ascunde culise nebănuite...de emoţie, de tristeţe , de speranţă...
Am văzut o orchestră transpusă într-un pat de inimi respirând, îmi place să cred, la unison,iar în mijloc un ochi şi o mână atent ,, programate'',frizând matematica .Poate tocmai de aceea pericolul, capcana s-au simţit îndreptăţite să apară...Eu cred, cu umilinţă, că orice sforţare născută pe teritoriul artei implică ostentaţia şi naşte riscul artificialului care SE VEDE cu ochiul liber, dacă nu ca defect , cel puţin ca prejudiciu adus firescului...Iar fără firesc nu mai există fiinţă REALĂ şi, astfel, iese din discuţie promisiunea ARTEI PURE...
Cortina alunecă liniştit, dar , dincolo de culise, se naşte o întrebare în registru dulce-grav....,,mais ou sont les neiges d'antan, MAÎTRE GALAŢI?!''

OCHIUL , MAI DUREROS CA PRIVIREA...

2009-09-28T12:12:00.000-07:00

E un moment de victorie să fii deasupra lucrurilor atunci când decupajele măruntei noastre planşete existenţiale sunt îmbibate de murdăria viermilor latenţi ai omenirii, treziţi la apelul înspăimântător al speciei.
Iar acest mic curaj de a fi altfel presupune respectarea unor exigenţe pe care nu ţi le impune nimeni, poate tocmai de aceea.E fascinant să priveşti în ochi atunci când ai fi tentat să scuipi în obraz, să întinzi mâna în loc să ridici pumnul...
Sunt convinsă că am deprins târziu lecţia toleranţei adevărate, dar tocmai de aceea îmi place să o aplic tot mai des pentru că realmente cred în ea, iar inutilitatea acestei Valori în era ce-o trăim mă aţâţă şi mai mult să o arăt lumii ca pe un ceaslov de pe care înlături colbul netrebnic al indiferenţei anilor lăsaţi nepăsător...
Din păcate, constat că , erijându-mă în dascălul care speră, fără împăunare, în echilibrul privirilor dintre oameni, angajez un ,,proiect''avorton...şi cui îi mai pasă de o moarte în plus...?!Totuşi, în naivitatea inerentă supravieţuirii în ,,cercul strâmt''uit chiar să mă mai întreb de ce, cum, din ce motiv merg încă inainte şi cum de nu am luat drumul din celălalt capăt ,aşa, din obişnuinţa unui anapoda care ne vine,,mănuşă''din ce în ce mai mult.
Alerg, galopez aparent în linia speciei , dar am bucuria de a -mi contempla o latenţă pentru care mă consider norocoasă:luciditatea care mă ajută să nu-mi scape iminenţa fiecărui strop de aer respirat,dar şi încrederea şi mai ales încăpăţânarea de a închide ochii pe marginea prăpastiei şi de a face salturi spre celălalt capăt al frânghiei...
Ce generoasă ar fi natura dacă ne-ar programa feţe-oglindă , vizibile , prin rotire, în primul rând de către deţinătorul lor de drept...iar luciditatea şi curajul contemplării să se ivescă , doar din întâmplare ,atunci când proprietarul se simte îndreptăţit, ca de obicei, să arate cu degetul...să-i spunem EXPERIMENTUL ,,OCHENUL ÎNTORS''!VĂ-NCUMETAŢI?

DESTINUL.CHIRILICE CU ŞOPÂRLE PE MARGINI...

2009-09-26T01:27:00.000-07:00

Timpul este un corn al abundenţei din care se revarsă , după noroc, avalanşe de culoare sau ,,noian de negru''...totul ţine de ,,toanele''lui Cronos sau de rezultatul jocului de cărţi încheiat recent la Casinoul din cer...
Pentru mine,istovirea acelor din perete înseamnă un motiv în plus de spaimă, de strângere în cochilia din piept şi de....meditaţie...
,,Ştiu că unde nu e moarte nu e nici iubire ...totuşi, te rog,opreşte ,Doamne , ceasornicul cu care ne măsori destrămarea''devine, aşadar, mai mult decât rugăciune de taină, sunt vorbe care iau proporţii uriaşe în raport cu mărunţenia fiinţei.Sunt vorbe la care mă raportez adesea, mai bine zis tot timpul , eu, în dureroasa încercare de a fi, cu gâtul întins către mai susul condiţiei de OM.
Pentru mine, timpul înseamnă aliat numai prin forţa ,,ochirii retrospective'' pe care ne-o permite nouă firea, ca o recompensă plăpândă pe care o dai, risipită în firimituri umile, săracilor, după prânzul tău de rege atotputernic.
Privesc în urmă şi numai aşa supravieţuiesc.Mă apasă fiecare secundă care nu mai are nici măcar puterea să-şi ascundă hidoşenia terestră, nicidecum să mai şi promită echilibru sau să devină reper , poit d'appui...
Trec prin timp ca printr-o pădure nesfârşită şi mă apăr de firele ei de întuneric şi am obosit să mai caut ,,căsuţa pădurarului''...Ceasornicul e perfid, e sarcastic şi laş...tocmai pentru că niciodată nu am văzut clepsidre care să curgă pe dos, adică în folosul muritorilor de rând...
Existenţa noastră este blestemul a cărui ispăşire nu se termină niciodată , iar tristeţea fiinţei constă tocmai în faptul că ne trezim , la nesfârşit, răzând şi acceptându-ne vergelele fiinţei ca pe un dat hotărât nouă cu mult înaintea primului ţipăt (paradoxal, acesta rămâne singura probă a lucidităţii umane, risipite, stupid, după cel dintâi exerciţiu curajos de respiraţie).Ne obişnuim cu Răul pământesc şi-l preluăm, latent, ca mersul pe bicicletă şi nici nu mai crâcnim ,iar de visare nu mai vorbim niciodată...
Reacţionăm, totuşi, iar răspunsul acesta ia , adesea(helas!)forma războiului cu feţe diverse, dar ceea ce merită deplâns este tocmai faptul că acest conflict , devenit CONFLICT, aduce faţă în faţă tulpini ale aceluiaşi COPAC, oamenii , care uită că execută cu toţii, exerciţiul aceleiaşi TRAGEDII existenţiale.În acest context în care umilinţa şi orgoliul rizibil , prin inutilitate , devin melanj surprinzător, SOLIDARITATEA devine termen încifrat şi nimeni nu mai are chef să-i desluşească înţelesul...
Ne îndreptăm tot mai des spre intersecţii haine a căror soluţie ne scapă şi nu mai ştim unde stă ascuns capătul salvator al drumului care îşi refuză titlul de Cale.
Suntem peregrini fără timp, călători trişti deveniţi ,,măşti râzânde''şi repirăm ,mecanic ,acelaşi aer mincinos , fără să avem BLÂNDEŢEA şi INSPIRAŢIA de a ne ţine de mână...

Joc...cu ...mărgele de nisip...

2009-08-29T00:37:00.000-07:00

Deuăzi, în mijlocul unei activităţi ingrate(periplu prin hărţoage,întru curăţirea lor pe veci, mă rog, a celor nefolositoare)privirea mi-a căzut pe două coli devenite rapid formular de concurs...cândva, nu acum...Era vorba despre o provocare lansată de ANT(Asociaţia Naţională pentru Tineret).Tema săptămânii? Simplă: ,,Cum aţi vrea să organizeze ANT o vacanţă pentru tineri, în Costineşti?''
Eram mai liberă pe atunci (de fapt , aşa sunt şi acum, aşa m-am născut şi aşa voi sfârşi, în ciuda părerii celorlalţi, numai că mă refeream la timpul liber disponibil)şi...m-am jucat puţin...
Scenariul meu:

Durata :14 zile(măcar într-un scenariu să fie aşa:)

Locaţie: complex de vile în imediata vecinătate a plajei...care poate fi amenajată şi botezată în stil măruţian ...pe trei niveluri...porţiuni:

a)Sectorul romance- şezlonguri de lemn şi pânză , umbrele de paie , chioşcuri ambulante cu răcoritoare...multicolore, servite de îngeriţe în rochii uşoare de pânză albă, vaporoase...
Muzică specifică: Enya, Fausto Papetti, Vama veche(care a fost!), Pasărea Colibri.
La intrarea în sectorul respectiv ...motto-ul :,, Nu tot ce zboară ...Nu se mănâncă''
Regulamentul sectorului:
- pătrundeţi în club numai în ţinute retor!
- beţi Elixirul tinereţii!
- hrăniţi un pescăruş!
- ridicaţi un castel de nisip!
- nu atingeţi pământul cu picioarele!
b) Sectorul clasic - scaune clasice cu spătar şi învelitoare de piele ...hmmm.ecologică;umbrele de pânză colorată, 2,3 băruleţe cu... ,,jus d'orange'' şi...îngheţată asortată...sevite de ospătari cu mustăţi (eventual daliniene)
Muzica specifică: Abba , Pavaroti, Mozart
Motto-ul sectorului: ,,Nu există nu pot, există nu vreau!''
Regulamentul sectorului:
- cojile de banană se aruncă neapărat la coş(cutiile roşii de la marginea plajei)
- nu tutuiţi pe nimeni fără să cereţi voie!
- rămâneţi cu picioarele pe pământ!
c) Sectorul junki punki- scaune -scoică din metal, mese în stil minimalist , umbrele din aluminiu;fast -food-uri cu muzica dată la maxim ...unde se serveşte obligatoriu ..hot-dog-ul tricolor cu învelitoare transparentă şi cu inscripţia ,, Partidul te vrea tuns, punkere!''
Muzica specifică:ţăcăneli actuale, puştii ăştia ştiu mai bine...
Motto-ul sectorului: ,, Ca să stingi un foc trebuie să te arunci în el!''
Regulamentul sectorului:

- se interzice accesul cuminţilor!
- consumaţi H2O...în traducere liberă....BERE...(fără alcool)!
- deplasarea se face OBLIGATORIU pe role!

Activităţi, în funcţie de sectorul respectiv:

a) concursuri de poezie, declaraţie de dragoste, ateliere de pictură(caricatură), teatru pe butoaie ;
b) spectacole în aer liber , cu trupe de pe vremea părinţilor, concerte de chitară clasică, concursuri de dans cu premii(discuri de vinil)
c) disco non-stop! concursuri de aruncat sticle cu mesaj în panouri cu grafitti...concurs de gătit clătite :)

Observaţii :

Se vor acorda premii de genul : pufuleţi roz, nuci în poleială, rame foto din scoici , un voiaj pe plajă...călare pe ponei, o cină cu...guvizi...în doi(personajele din farfurie nu se pun!:)
Toată vacanţa aceasta poate constitui subiectul unui real show...
Se va oraganiza şi un concurs matrimonial, cu voturi din partea publicului spectator, la final desemnându-se perechea sezonului...Premiul: un sejur la Veneţia....

Citeşte şi visează la...DESĂVÂRŞIRE!

2009-08-13T07:27:00.000-07:00

Incep să am ,tot mai clar în minte, convingerea că un om se îmbracă, deci, devine OM, abia în toiul lecturilor sale.Admiţând că la capătul demersului mai sus amintit am îndrăzni să vorbim despre DESĂVÂRŞIRE.
Zâmbesc , înţelegător acum (după întâmplarea la care mă gândesc , printr-o neînsemnată atingere, tremuram de nervi)amintindu-mi cum, în elanul meu didactic(înjumătăţit, vai!,după cei ,,doi ani''imputaţi zilnic, vreme bună de ...diverşi cu ,,pretenţie de nas'')am acceptat (asta nu mă salvează prea mult),la sugestia unor elevi, prezenţa unei persoane despre care intuiam că e ok, nu mai mult, la o oră de dirigenţie.Speranţe medii, în linia bunului simţ, asupra discursului.Încântare din partea lor, nedisimulată, ca în lumea acelor ,,grandes personnes''.Elan neştirbit cu nimic după(dovadă lipsa aşteptărilor mari , pusă , zic sincer şi blând, pe seama ,,formării în curs'').
Mă revăd, plină de curtoazie(doar aveam oaspeţi), în faţa catedrei , zicând(poate am greşit făcând pe gazda într-o lume în care eşti adesea poftit să te serveşti din frigiderul amfitrionului):v-aş propune să vorbim despre desăvârşire.GHINION!(cum spunea, uşor repetat, dar şi amuzant, M.N., autoarea unor ,,sfaturi ''de trăit în lumea asta al cărei miros urât ne cam scapă în ultima vreme).
Răspunsul micii şi, de altfel, naivei mele iniţiative ...nu cred că vreţi să îl cunoaşteţi...Oricum, pentru a nu leza curiozitatea nimănui, vă spun doar atât:a urmat un tir lung de inepţii(de obicei nu calific astfel, nu-i frumos, dar pentru cine a tăcut vreo săptămână după aceea, de mirare, cred că e de înţeles...)împănate , obligatoriu, doar suntem în secolul 21!!(vai!)cu creşteri pipoţeşti stimulate de un avânt logoreic rar al cărui demers ducea spre centrul universului unde se plasa vorbitoarea...Penibil ar fi simplu, dar a fost TRAGIC şi trist!!!
Revenind la desăvârşire, eu cred că nimic în lumea asta, nici măcar goana după ,,fani''( a se înţelege blegi rămaşi cu gura căscată la un bălci pe care s-a întâmplat doar ca atunci să îl faci ,,tu'')nu îţi dă dreptul să calci în picioare acest IDEAL pe cale de dispariţie ,mai ales când vizezi un deziderat mărunt:adaptarea ta la ....mediu....Suntem în secolul repatrupedizării noastre ,faptic, nu neapărat fizic (deşi nu-i exclus!), iar DESĂVÂRŞIREA pe care o pomeneam eu rămâne pentru foarte mulţi dintre noi un fel de EVEREST la care nu mai avem nici măcar deprinderea să visăm...
Ce am vrut să zic cu asta?Începusem printr-o referire la lectură.Am ajuns într-un punct existenţial în care numai acest minunat gest, cititul, mă mai bucură(cu excepţia alor mei, toţi, bien sur).Malheureusement,vacanţa mare rămâne singura opţiune în acest sens.O reală gură de aer.Am parcurs, în concediu ,câteva cărţi care m-au condus, delicat, cum numai ele o mai pot face in era aceasta,spre un sens comun, poate chiar unic , în care mi-am scăldat fiinţa ca un deţinut ,,în permisie'', de sărbători.Am înţeles de la oameni adevăraţi cîteva lucruri esenţiale, punţi de salvare pentru lumea în care trăim, dacă s-ar gândi cineva la vreun colac de oferit planetei.(locuitorilor ei):
1)Dincolo de mitocănie , respiră , încă, lângă noi, bunul simţ, fie el doar o latenţă, iar acest fapt fericit ne obligă să profităm de el-să fim buni, implicaţi, să mai punem,cum spunea cineva, câteva vreascuri în Soare...
2)Gentileţea şi îngăduinţa manifestate acolo unde chiar e cazul nu numai că nu strică nimănui, dar pot pune umărul şi , mai ales, (OLE!)pot contamina ...
3)Suferinţa (aici am mari probleme, pătimesc din orice şi mă las facil pradă tânguirilor diverse, dar sper să cresc)se poate consuma şi individual, tăcut,demn...Strigând-o pe străzi nu o minimizezi(totuşi, asta nu-mi va ieşi, multă vreme:(...
4)Modestia este cel mai de preţ dat pe care o fiinţă îl poate primi de la :destin, familie, sine sau de la toate laolaltă(din păcate e greu de simulat, cred imposibil şi, mai ales , greu de lipit pe o faţă care s-ar sufoca în lipsa ,,strălucirii''-a se citi stridenţă!
5)Desăvârşirea se dobândeşte , cu efort susţinut, cu modele pe care le alegi cu o minuţie chirurgicală(şi asta se deprinde)şi pe care le urmezi chiar daca de multe ori nu e deloc facil(sau tocmai de aceea),având mereu în minte IDEALUL, oricât de îndepărtat ar părea el sau oricât de imposibil ar fi de atins.
Şi am mai învăţat să nu-mi mai caut cărţile după prejudecata legată de autorul lor...cunoscut sau nu, literat sau nu...E o experienţă pe care mi-am refuzat-o caraghios ....sau inconştient...N-am să mai fac!:)
Lectură plăcută, descoperiţi-vă în oglinzi mult mai sincere!Va fi o minunată revelaţie...

Poveşti pentru Matei.Pantofiori de satin 3

2009-07-21T23:27:00.000-07:00

-Ia aminte, s-a auzit, deodată,glasul cunoscut şi îndrăgit care-i trezise speranţa unui vis împlinit.Draga mea, ia aminte la ce îţi voi spune acum:ţii în mâini un suflet de copil de care va trebui să ai grijă de aici încolo.
-Glas de clopoţel, aievea-mi vorbeşti?Nu-ţi râzi de mine, oare?!Sunt doi minunaţi pantofiori de satin , dar până la suflet e cale nesfârşită...
-Porunca e să mă asculţi cu sfinţenie şi...vei vedea!Noaptea e şoaptă Divină!
-Ciudate vorbe, greu de descurcat!Dar am să văd, poate somnul de noapte mă ajută să înţeleg...
Şi iese Mama în arşiţa zilei, sădeşte florile în grădină, pregăteşte siropul de soc, plăcinta de iasomie...Apusul îşi aşternea genele grele peste lume, ca o cortină catifelată de tăcere.Somnul...era aproape.
Aşa cum îi promisese încă din zori, Glasul s-a întors să-şi spună povestea mai departe:
- Până la suflet e cale lungă,spuneai.Şi nu greşeşti crezând asta.Dar orice cale lungă are un capăt.Depinde de tine dacă va fi sau nu unul fericit.Mâine vei găsi în prag un coş plin cu grăunţe.Alege din ele numai două şi sădeşte câte una în fiecare condur de satin.Stropeşte cu grijă şi aşteaptă!Vei vedea ce va urma!
-Bine, dar cum voi şti să aleg cela mai bune grăunţe?!
-Ascultă-ţi inima!Să ai mintea curată şi sufletul uşor!
-Dar ce ar putea rodi din două grăunţe sădite în pantofiorii ăştia minusculi?!!
-Hmmm, dacă vei alege grăunţele porivite...va fi un fel de ...dar nu ştiu cum te numeşti:dacă ai fi Pygmalion , rodul s-ar chema Galateea;dacă numele tău este Bourdain....îţi va ieşi o supă de melci bine ticluită.Ai grijă, însă, la mirodenii!E vorba de fineţe aici!Orice pas greşit poate fi EROARE MAJORĂ!
-Păi eu mă numesc MAMĂ, zise Mama mea, cu gândul la visul ei cel mare.
-Atunci, va trebui să ştii să alegi două grăunţe anume:MINTEA şi SUFLETUL.Dar, mai ales, să ai grijă undeo sădeşti pe fiecare!
-Am să fac cum îmi spune Vocea din adânc!
Şi Mama merse în zori, se spălă cu rouă nouă din cupele crinilor din grădină,îşi netezi părul cu degetele înmuiate în apă de izvor şi, după ce şopti rugăciunea de ZI BUNĂ,merse, nerăbdătoare, în prag.Acolo o aştepta coşul cu grăunţe.Erau câteva mii, dar Ea, aproape fără să clipească, alese numai două.CELE DOUĂ...
Şi o picură pe prima în pantofiorul stâng şi o numi INIMĂ, iar pe a doua în cel drept şi-i zise MINTE.Apoi lăsă condurii unul lângă altul şi rugă din nou Cerul să-i binecuvânteze.
Ca prin minune, din gaura cheii de la odaia ei, Mama văzu aievea o lumină albăstruie care îşi cobora blând raza către perechea de botine, învăluind-o în aur fluid.
Din acea zi, păzite cu străşnicie şi învăluite în lumină caldă, cele două grăunţe au început să rodească.Stând una lângă alta,ramurile lor s-au îmbrăţişat şi au început să capete o formă unică:două mânuţe, două picioruşe, un trupşor auriu, ochi de mure, GLAS DE CLOPOŢEL...
Văzând minunea din pantofiorii de satin, Mama s-a apropiat cu uimire.Atunci ne-am recunoscut şi, cu toate că sunt puţine certitudini în lume, de una sunt sigur, Acajou:Dumnezeu m-a mângâiat cel puţin o dată până acum...iar asta s-a întâmplat cănd eu şi Mama ne-a privit prima dată în ochi!
Vezi, asta e povestea ivirii mele ...
Se lasă tăcere, cortina ,,se simte'' să cadă , măcar pentru câteva secunde...Apoi ..punct şi...de la capăt...

Poveşti pentru Matei...I. ,,Pantofiori de satin''2

2009-07-18T12:00:00.000-07:00

-Ascultă, micuţule, vrei să jucăm TROCANDO?
Omuleţul îl privi cu mirare pe lunganul din faţa lui şi se făcu parcă şi mai mic,cum se uita, aşa, cu fruntea ridicată spre el,ca atunci când o furnică îndrăzneşte să se uite la soare înaintea şefei de muşuroi.
-Hmmm, ce e Trocando?
-Un fel de schimb:eu îţi dau o întrebare,tu, în schimb, îmi oferi un răspuns.Ei, ce zici?
-Fie!Te ascult!
-Hmmm, mai întâi, cine eşti şi de unde vii?
Fără măcar să clipească, Nonemi, ca şi cum i s-ar fi citit gândurile cu această întrebare simplă,zise:
-Ai dreptate, să mă prezint:Nonemi!
-Doar atât?
-E suficient ca să-ţi pot răspunde când mă chemi.Oamenii mari cred că e nevoie de mai mult, dar eu ştiu cămai multe nume ar suna ca nişte titluri adăugate...aşa, ca o coadă.M-ar încurca atunci când intru undeva,poate chiar într-o inimă,oricât de încăpătoare ar fi ea...şi-apoi....cine are nevoie de titluri?!
(- Ce caraghios!îşi zise Acajou)
-Nonemi, deci, spune-mi ,de unde vii tu?
Piticului i se lumină pe loc chipul şi, cu un gest prin care parcă îmbrăţişa aerul din faţa lui, zise:
- Vin din pantofiorii ăştia de satin, priveşte-i!...şi ,arătând cu degetul spre picioruşele rozalii ,îşi începu povestea:
-Mama îşi dorea mult un băieţel bucălat ca mine ,iar el nu ştia drumul spre ea.Atunci, i-a venit o idee...A deschis ferestrele larg şi a privit cerul.Deodată. o voce de zână i-a şoptit sfatul ei:
-Draga mea, ştiu cât de mult îţi doreşti un copil.Îl vei avea în curând dacă vei şti să urci treptele către el.Mâine, în zori, priveşte cerul , dar e de ajuns să te uiţi prin gaura cheiişi să-ţi pui cea mai arzătoare dorinţă.
Uimită, mama a zis:
-Dar e , oare , de ajuns doar gaura cheii pentru rugăciunea mea?
-Cerul îşi cunoaşte dezmărginirea, chiar dacă tu vezi doar un cerc albăstrui.El te vede şi îţi va şti păsul...
- Aşa voi face, a spus mama , supusă, deodată,Vocii fermecate .Şi apoi?
-Mâine vei vedea!
După o noapte plină de emoţie pentru că nu ştia ce va urma,mama s-a trezit, curioasă şi nerăbdătoare .A alergat iute la fereastră:ziua îşi înmuiase deja zorii în aur strălucitor...cerul era prea cuminte ca să vestească vreun zon de barză prin preajmă.Un pic dezamăgită,mama a mes spre camera de oaspeţi şi, când se gândea mai puţin, a zărit aceşti pantofiori de satin.Teribil s-a mai bucurat de micii vizitatori,dar, mai ales,s-a gândit că acesta este primul semn bun pe care Vocea i-l rimitea.Cu zâmbetul pe buze, s-a aşezat , cuminte, pe pragul casei , contemplând minunea din palme...(va urma)

Poveşti pentru Matei...I. ,,Pantofiori de satin''

2009-07-13T23:23:00.000-07:00

- Nonemi, unde e cerul furnicilor?
-Urmează săgeata de petunii din grădină!Calcă încet şi milos!...îşi lipi urechea de coaja nucului din grădină.
-Hmmmm...eu cred că se ascunde în miezul grăunţei din care îşi desface curcubeul ...rărunchii...
-Ce e un curcubeu?
-Sunt îngeri!
-Ce fel de îngeri?
-Hmmmm, Acajou, sunt îngeri care se joacăăăăăăă!Ai tăi nu ţi-au povestit niciodată despre asta?
-Nu !Au aşa de puţin timp!
-Atunci sunt foarte săraci!Eu am auzit că TIMPUL e dar nepreţuit.Fiecare om primeşte la naştere un fel de monede mărunte ascunse în nişte sticluţe gemene.Şi fiecare secundă trăită le cere în schimb o monedă pe care ei sunt nevoiţi să o lase să cadă din sticluţa de sus în cea de jos.Schimbul ăsta se cheamă Timp...
-Hmmm, interesant!

-Oare cum e în casa melcului din dulapul meu de haine? se întreba Nonemi, piciul în bermude ecosez...
-Sunt şosetele asortate la pantalonii fumurii!îl aduse Aacajou, amicul său, cu picioarele pe Pământ...(cine are nevoie de asta?!...mă rog...)
-E un melc trăsnit !Ieri, mi-a spus chiar o poveste arogantă!
-Hehe, poveştile nu sunt niciodată arogante!
-Ba sunt , cu siguranţă!Şi ştii de ce?Pentru că le aud ,mereu numai de la oamenii mari...Ei sunt mereu aroganţi!
-De ce spui asta?Defineşte AROGANT!
-Păi, arogant e poştaşul care mă anunţă grăbit că Olandino, prietenul meu din Lună, nu mi-a trimis nicio scrisoare.Tot el îmi spune să-mi bag minţile în cap:nu există prieteni în Lună, iar Oly e doar în capul meu.Păi, atunci nu-i de ajuns ca să mă bucur şi să nu mă simt singur?!Şi , mai ales, cum adică să-mi bag minţile în cap ?E o metaforă, dar el nu ştie.Vreau să-l încurc.E o metaforă, amice!
-O metaforă?
-Adică lumea pe care o văd când privesc prin gaura cheii...
Acajou căzu pe gânduri.Prietenul său îl uimea, într-adevăr.Îl subestimase pe puşti până atunci.Dar e drăguţ că a reşit să-şi schimbe optica asupra lui!Optica e un cuvânt auzit la TV, la ceva pe care mama îl numeşte buletin de ştiri.Ce plicticos!dar , recunoaşte, l-a fascinat felul cum sună.Totuşi, îl frământă povestea cu gaura cheii.Se hotărî să-l iscodească din nou pe piticul ăsta încrezut:
- Spuneai ceva de gaura cheii.Cum adică?Tu te holbezi la cer pe gaura cheii?Ce te costă să deschizi fereastra?!
- La ce bun atât efort când un cerculeţ albastru mă face fericit?!Ţie-ţi trebuie un lan uriaş de grâu ca să înţelegi ce culoare au macii?!
Auzindu-l pe piciul din faţa lui, Acajou îşi rotunji şi mai tare ochii a mirare.
(Oare unde văzuse el maci şi, mai ales, cine-l învăţase să-i caute printre spicele de grâu?)...
Ar fi vrut să ştie mai multe despre omuleţul din faţa lui.Pe negândite, îi veni o idee şi se hotărî să-l pună la încercare, să-l atragă într-un joc cu întrebari şi răspunsuri.Era sigur că, în câteva minute, micuţul se va plictisi şi îşi va căuta căluţul de lemn pe care se lăudase că l-a primit de la un beduin pentru fapte bune..Iar el , Acajou, îşi va râde în gând, bucuros că avusese dreptate : piticii nu pot fi înţelepţi!
Începu jocul, un fel de ,,cache-cache''nevinovat .Credea el că i-ar plăcea unui pitic....va urma...
-

Revelaţia din oglinda de hârtie...

2009-07-06T23:39:00.000-07:00

Incredibil cât mă regasesc în Jurnalul Oanei Pellea!Am foarte rar senzaţia de mână care nimereşte mâna pereche, tot mai rar în ultima vreme, dar aseara, de fapt, de câteva zile, citind cartea asta..plutesc!Mulţumesc pentru dar, Cos!Mulţumesc pentru DAR , Oana!(mă strâng umil în mine constatând că o tutuiesc, dar nu pot altfel cu oamenii care ma lasă uluită în mijlocul străzii, al străzii sufletului).
Mi s-a mai întâmplat să plăng involuntar doar la Cărtărescu.Orbitor.
E ca o întâlnire cu Dumnezeu să constaţi că mai sunt măcar câţiva ca tine, fără ca asta să însemne că te crezi buricul Pământului,chiar tocmai pentru că nu te crezi.Iar majoritatea are CERTITUDINI în legătură cu asta.....
Suntem gândaci trişti , suntem ,, hoţii-n convoi, câte doi'',vorba lui Bacovia, aşteptând cuminţi la uşa Veşniciei, cuminţi şi fraieri, incredibil de creduli, de încrâncenaţi în siguranţa devenirii, a folosului aici, pe Pământ.....Suntem singuri şi teribil de ne-apăraţi,dar sperăm, poate asta ne innobilează, naivitatea asta care ne mântuieşte de răul contactat ,,la pachet'' cu fiinţa de om.Suntem copii infiniţi, încremeniţi fericit într-o vârstă salvatoare, asta ne recomandă încă Cerului, atunci când îşi ia lumea în cap contemplându-ne.
Ne e dor, nădăjduim să ne ,,săturăm ''cândva baierele sufletului de fiinţele care nu mai sunt prin preajmă, care ne zâmbesc promiţător de sus....de acolo de foarte sus.
Suntem o coadă de fecioară împletită din buruieni nobile,din fleacuri salvatoare şi din lut iminent....Câte cozi de fecioară prin lume!
Râs şi plâns, dragoste ţi rugăciune,piruete şi salturi în eter.....asta am simţit în stofa atât de fină a acestei CĂRŢI care , cum spune Oana, preţuind încă o dată acel dat unic al firii, modestia, a fost scrisă pentru sine, dar care nu va putea fi oprită din călătoria EI dincolo de limite de spaţiu sau de fiinţă...
Un regal într-o vacanţă cu ploi multe dincolo de care SOARELE se pregăteşte de apel...!

Miez de iubire, muşcat din două părţi, de-odată...

2009-07-05T22:48:00.000-07:00

Tu...îmi dai în fiecare zi certitudinea cercului perfect, îmi oferi siguranţa că echilibrul există chiar atunci când păcătuim îndoindu-ne de tăria lui...
Tu...ai fost frumos ,,împovărat''cu menirea de a-mi fi UMĂR, ARIPĂ, RĂSĂRIT...Eu...îţi sunt azi şi mâine şi de-a pururi ECOU predestinat...
Azi, când CERUL îţi coboară în căuşul-copil o nouă sclipire de stea , mă alătur,modest dar SINCER,DRAGOSTEI DUMNEZEIEŞTI şi-ţi aşez la tâmple ,ofrandă parfumată,floarea rară a IUBIRII pământeşti.Nu uita, însă, că această văpaie a fost
desprinsă din LUMINA cea MARE, iar acest aparent simplu gest o VEŞNICEŞTE iremediabil şi frumos.Să o preţuim , mână în mână, ocrotind bulgăraşul de lumină dintre noi!
LA MULŢI ANI, CHIP IUBIT!...M&R

In Romania, valoarea se ,,înghite'' numai ,,la pachet'' cu noroiul

2009-06-25T00:03:00.000-07:00

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu...O ADOR PE RADULEASCA!Şi nici nu-mi trece prin minte să mă iau de guler cu cei care o ,,cântă'', chiar mă oboseşte să îi conving că se poate să mai greşească şi ei...
E drept că am trecut şi eu prin faze diverse, de la admiraţie la clătinare în gestul de a o aplauda...Dar am sfârşit având o convingere:omul ăsta chiar e valoros şi nu cred că trebuie să îl raportăm la marile nume ale istoriei, ale culturii naţionale ca să-i dovedim valabilitatea pe drapelul naţiei, nici ea nu cred că ar accepta să stea acolo(cu atât mai mult cu cât eu cred că s-a găsit destulă pleavă care să -l dezonoreze încât nu mai este un criteriu, DIN PĂCATE!).E clar, nu se pune problema aşa.Mulţi se grăbesc ,în stilul deja celebru al acestei naţiuni, să arunce cu noroi în acest om, din motive diverse, scormonind un trecut care nu ar trebui să conteze şi chiar nu-i intereasează pe parinţii ingroziti de zilele numărate ale copiilor muribunzi,cotrobăind pe sub fustele Mihaelei, uitând ca alte pliuri, cele ale creierului ,sunt esenţiale , deschizând sertare intime pe care nimeni nu are dreptul să le devasteze, bocănceşte, pentru nimic în lume, sau calificănd-o drept aşa şi pe dincolo fără măcar să incerce un minut să analizeze ceea ce ,,decretează''cu atata convingere....
De ce o iubesc pe Mihaela:
- PENTRU PROFESIONALISMUL EI(CÂŢI RIDICOLI CÂRCOTAŞI AU CAPACITATEA DE A ŢINE O EMISIUNE , ÎN DIRECT, PE BUNE?!aici nu mă refer la penibilele intretinute de diverisi care au mari probleme cu gramatica si care de oratorie n-au auzit.....)
- PENTRU OMENIA DOVEDITĂ FAPTIC, CU VÂRF ŞI ÎNDESAT,NICIDECUM DOAR ENUNŢATĂ CA VALOARE ŞI CREDINŢĂ DE CĂPĂTÂI, CA ÎN ATÂTEA ALTE CAZURI...
- PENTRU SPIRITUL CIVIC DEMONSTRAT PRIN MII ŞI MII DE CAMPANII CU SCOPURI NOBILE, IAR AICI NU E CAZUL SĂ ÎMI SUFLEC EU MĂNECILE ŞI SĂ LE ENUMĂR, CĂ NU , CHIAR NU E NEVOIE , LE ŞTIE CINE TREBUIE.....(apropo de spiritul civic, dragi români, 90% din noi habar nu au la ce se referă...)
- PENTRU CURAJUL DOVEDIT ÎN CĂUTAREA DRUMULUI SĂU, ACELA CARE O REPREZINĂ CU ADEVĂRAT, CU TOATE CĂ VIAŢA NU I-A OFERIT CHEIA PERFECTĂ DE LA ÎNCEPUT...(LAŞA DE MINE NU AR FI AVUT ACEASTĂ FRUMOASĂ ÎNDRĂZNEALĂ, DEŞI NU SUNT NEFERICITĂ...)
- PENTRU CALITATEA DE MAMĂ.AICI AŞ ZĂBOVI UN PIC ŞI M-AŞ DELECTA DÂND PESTE NAS CRITICILOR CARE , ÎN CELE MAI MULTE CAZURI, NU AU COPII, DAR AU ,,NAS'' SĂ O ACUZE, AŞA, APRIORIC, CA ÎN România...LA ACEST CAPITOL ÎI DAU CEL MAI DE PREŢ PREMIU!
-PENTRU RESPECTUL FAŢĂ DE PUBLICUL SĂU CREDINCIOS ŞI, DE ALTFEL, DE FAPT, MAI ALES PENTRU DELICATEŢEA FAŢĂ DE PROŞTII DE PE MARGINE CARE UITĂ DE FURCA DIN PROPRIUL OCHI ŞI ÎŞI DEMONSTREAZĂ, ARTISTIC, COMPLEXELE, ACUZÂND-O .

E O ARTĂ SĂ DESŢELENEŞTI, ÎN MIZERIA EXISTENŢIALĂ CARE PUNE ZILNIC MONOPOL PE NOI, BIEŢII(ASTA NE SCAPĂ, AVEM TIMP PENTRU ALTELE)FRUMUSEŢEA ŞI UNICITATEA ,,LUCRURILOR SIMPLE''...IAR MIHAELA ARE ŞI ACEASTĂ FRUMOASĂ DEPRINDERE, DE ACEEA EU CRED CĂ ARE TOT DREPTUL SĂ PRIVEASCĂ IN OCHII ROMÂNIEI, domnilor ziarişti care o acuzaţi de această îndrăzneală , poierduţi în boala naţiei acesteaia:mitizarea unui trecut îndepărtat care conteaza până la Dumnezeu , dar care nu ar trebui să ne împiedice să acceptăm că şi prezentul poate naşte valori.
CÂT DESPRE ALEGEREA DESTINAŢIEI ,MONACO,ACEASTA E CEL MAI POTRIVIT ULTIM ARGUMENT ...AM FOST ACOLO ŞI POT SĂ AFIRM ASTA!ÎNCĂ O DATĂ, BRAVO, MIHAELA!
NU SUNT UN OM CU VOCAŢIA IDOLATRIEI, ASTA E CLAR, DAR AM SIMŢIT NEVOIA SĂ SPUN CELE DE MAI SUS , ACUM, AICI, PENTRU UN OM CARE IMI ESTE REALMENTE DRAG!

Ma tem, deci exist...!

2009-06-15T14:07:00.000-07:00

Regretul ca scriu tot mai rar, aproape ca ma doare.Dar uneori, ca si in momentul de fata, ma tem sa imi deschid baierele inimii, ma tem de mine, de puiul de caprioara pe care il intuiesc , cuminte si temator, , undeva in cotlonul final al sufletului meu.
Am foarte multe temeri si am inceput sa cred ca asta e materialul ,,de baza''din care Dumnezeu a hotarat sa ma zamisleasca.Pana la urma si asta e o cruce si o accept, bucuros, pentru ca teama ma face sa ,,ma astept''la lucruri care pot parea de necrezut, imposibile, vreau sa zic ...unui individ normal.Apropo de normalitate, eu incep sa ma decupez undeva la polul ei opus si ma bucur,modest, nu ma judeca!Pentru ca a nu fi ,,normal'' e si frumos, poate fi si ,,inaltator'', unic sau .., stiu: sau ,,tres dur''...Dar cine hotaraste notiunea de normalitate si , mai ales, cine poate baga mana in foc pentru limitele ei, cine le poate bate in cuie fara frica de a se insela?!
Revenind la temeri, simt tot mai de des cum ideea de moarte imi sufla greu in ceafa, ma ,,imparateste'' dominator si ...ma ingheata.Nu pot accepta moartea in haine de ,,calatorie dulce'', Doamne , sa ma ierti! Plecarea asta ma incremeneste si nu prin raportare la mine, ci la cei de langa mine.E temerea suprema a vietii mele!Nimic nu ma convinge sa ,,trec peste'', iar atingerile de acest subiect ma anuleaza,imi sterg parca fiinta de la inceputul vietii si pana atunci.Se sterge orice decor din jur!E aproape ca in iubire!Iar povestea lui Iri, din seara asta(mama ei e foarte bolnava)m-a invadat dureros...nu am stiut ce sa-i spun!
Totusi,exista un singur loc , in lumea asta, unde eu si Moartea ne acceptam, e ca o imbratisare de prieten...e pace, acolo e pace, e acceptare de lumi despartite, altfel, de frontiere pe care nu stiu cine le pune...acel ,,acolo'' e mormantul lui Cip...
Acolo, in noianul colorat de panselute....e o parte buna din copilaria noastra!Si n-am sa uit asta niciodata!Si vin sa imi adulmec amintirile...!Si plang...

2009-06-12T11:38:00.001-07:00

Lui Matei, la aniversară...

2009-06-01T00:39:00.000-07:00

Zambile roz,picurate generos

peste lume,

fluturi innebuniţi

de lumina mare

a zâmbetului tău

fac popas naiv

în cercul perfect

al balonului-inimă

şi mă trag de mânecă

şi-mi şoptesc

indiciul magic

către inima ta de

COPIL...

iris drag,

rupt din marele OCHI

ofrandă a credinţei mele

în dăinuire,

tu ai cuprins în firele tale de lumină

TOTUL

dând fiiţei mele

RAŢIUNE

şi, mai ales,

arătând cârpei moi

caraghios smiorcăite

peste timp,

că aici trebuie căutată

CALEA ....

LA MULŢI ANI, COPIL IUBIT!

mama

Suflete, cocă moale , eu plâng!

2009-05-31T04:23:00.000-07:00

Sfârşitul de mai înseamnă, pentru mine, miros intens de tei, după cum teiul este , de ani buni,asociat , în mintea mea şi, mai ales în inima mea cu ...sesiunea....Sigur, au trecut ani buni, tocmai de aceea şi grei (10?!)de când am fost nevoită să închid uşa după ultima oră de curs.De fapt, cred că, mai degrabă, am tras după mine uşa(acel reper al vieţii mele nu va putea fi niciodată închis!),repetând, caraghiosul , dar amarul gest al fratelui Păcală...şi ducând cu mine, în lumea cea mare şi amară, emoţii, speranţe, vise , tocmai pentru a le dovedi că nu sunt deşarte.Am reuşit , oare?!

Mergând mai departe pe firul aventurii acesteia impuse de nu ştiu ce hore serafice, am avut convingerea că se vor ivi , la tot pasul , secunde, oameni, locuri demne de imortalizat în suflet....Din păcate, însă, timpul nostru nu îşi deschide corect clipele, nu le ,,repartizează''(ce termen frust!)echitabil aromele, încât ajungem sau, mai degrabă, ne ajunge o vârstă când viaţa nu mai miroase a mai nimic.Nici cel mai puternic odorizant din lume nu mai poate face faţă absenţei de nuanţă care ne dezamăgeşte amar papilele sufleteşti!

Şi atunci ...nu ne rămâne decât un gest ,a câta oară repetat!.....,,ochirea retrospectivă'', colac de salvare ,reper dulce -amărui care dă consistenţă clipei seci a prezentului.E minunat, chiar incredibil să redescopăr oameni şi locuri în care sufletul meu , cu toate trenele lui , din ce în ce mai ample, aş spune nesfârşite, încape perfect, ca piciorul Cenuşăresei în magicul condur!Casa bunicilor, sufletul bunilor dragi, baza din Caragiale, ochii lui Miki, visele ei în care vreau să fiu şi eu măcar un grăunte colorat(aşa, e dragul tinereţii), făşia de pământ care mă rabdă de atâta vreme....

Prezentul nu e decât o lampă umilă care , prin pâlpâirea ei neputincioasă, aprinde, mai mult de nevoie şi fără niciun merit personal, un trecut -pecete, recuperabil (ce bucurie!), măcar aşa, în oglinzi interioare....!

Mesaj pentru candidaţii la ...LUME

2009-04-14T06:16:00.000-07:00

Întotdeauna am avut convingerea că fiecare om este făcut pentru o vârstă anume, iar acest ,,dat’’al firii îl primeşte la naştere, din voinţa unor legi ale Cerului.
Acum , când mă aflu în toiul călătoriei spre Soare, pot spune , cu tărie, că vârsta adolescenţei lasă cele mai frumoase urme...Şi imi întorc privirea cu blândeţe şi sfială spre acei ani de ,,legendă’’, şi le mângâi dâra de lumină , luând-o în căuşul palmei, ca pe un copil drag.
Şi alerg pe urmă spre Voi, fericiţii trăitori ai vârstei majoratului...nu întâmplător: Voi, dragii mei, lăsaţi acum în urmă o eră a sufletului despletit în evantaie nesfîrşite de culoare, un ceas al fiinţei în care aţi deprins mersul ,,pe valuri în picioare’’, un timp ,,răbdător’’cu oamenii lui...Voi,dragii mei, aveţi înainte LUMEA , lumea cea mare, în care acele orologiului devin aprige , galopând indiferent spre nu ştiu (?)ce destinaţii ...
A sosit timpul desprinderii de cuib, de cuibul-liceu pe care sper să-l transformaţi în cel mai frumos cotlon al sufletului vostru,împodobindu-l cu floarea rară a recunoştinţei(pentru oameni, pentru locuri, pentru stări de spirit crescute aici)...E un ceas solemn , un moment de stat ,,cu capul în mâini’’ şi de privit, cu ochii sfioşi şi sinceri în urmă...Ce oameni frumoşi! Ce vise minunate !
Veţi vedea, ajunşi afară , adică dincolo de căuşul-cocon –şcoala, să zicem- că uneori cerul devine mai roşu sau chiar violet –şi vă veţi aminti de Bacovia- apoi veţi auzi larmă de pescăruşi aiuriţi de zborul gonit de furtună...Nu vă temeţi, lor le place să zboare , iar voi aţi apucat deja să vă deprindeţi cu datul din aripi! Îi puteţi concura!
Poate ca Timpul va fi uneori mai puţin răbdător....nu-i daţi ocazia să vă conducă din urmă, arătaţi-i ,sfidător, paşaportul spre dincolo de limitele lui: încrederea , speranţa, IUBIREA!Iubirea de oameni, dăruită de Oameni!
Îndrăzniţi!Aveţi curajul să vă conturaţi pe planşeta molatică a inimii cercuri mari-visele- şi aşezaţi-le în mijloc năzuinţa împlinirii , uitând de orice obstacol(ce puzzle frumos e acesta!-vor exclama muritorii care, vecini până atunci cu umbrele voastre, nu bănuiseră că ele sunt alungite de o LUMINĂ MARE, ardere de leu tânăr şi curajos).
Nu uitaţi să fiţi miloşi! Din milă suntem răbdaţi pe Pământ, din milă, dar şi dintr-o încredere mare pe care IRISUL suprem ne-o acordă zilnic , necondiţionat(cum să îndrăznim noi să fim indiferenţi?!...şi totuşi....nepăsarea ne întinde mâna – ispită la tot pasul...) .
Dar ,mai ales , fiţi voi înşivă!Indiferent de vreme(uri) şi loc , căutaţi-vă miezul fiinţei, faceţi cunoştinţă cu el , fără teama de a fi dezamăgiţi! Având această îndrăzneală de a vă lua în mâini Eul netins de niciun machiaj aţi câştigat cea mai mare confruntare: privirea în oglinda conştiinţei .Dacă vă place, SINCER, ceea ce vedeţi acolo, CONTINUAŢI!Dacă nu, continuaţi, dar pornind NEAPĂRAT , de la celălalt capăt al drumului.Vă asigur că veţi fi răsplătiţi cu ....CALEA LACTEE!

PASTE FERICIT!

2009-04-13T06:13:00.000-07:00

Fiecare din noi are vise!Mai mult sau mai putin îndrăzneţe, ele depăşesc, cu fiecare zi, culcuşul ,,coconului ''timid şi scot capul , îndrăznind, fără să bănuiască vreo umbră sau vreun ,,ciot''care să le impună halte neplănuite.În timpul acesta,însă, nu ştiu ce atingeri nebănuite atrag, prin fire a căror logică le scapă bieţilor muritori, munţi de nisip care,umăr la umăr, devin cazemate!Nisipul?Devine piatră, iar piatra .....nu a învăţat lecţia plânsului...

Pe scurt, un Copil...,,ca oricare altul'', deci, Unic în felul său:ANDREI.

Şi ...o boală cumplită...cancer!Nebănuite sunt legile firii!Dar nu mai e loc de filosofie atunci când ceasul din perete e chemat urget la întâlnirea cu Ceasornicul din cer...nerăbdătoare îi mai sunt clipele!

Eu cred în puterea muritorilor de a zidi lumea din palme întinse una spe cealaltă!Eu încă mai cred că undeva, printre undele tainice ale boltei care ne aminteşte zilnic limita de ,,gândaci eroini'', există , latent , dar SIGUR, o PROMISIUNE :un dicţionar al copilăriei din care să lipsească un singur cuvânt:suferinţă!

DESPRE CUM IL PUTETI AJUTA: www.andreidumitrescu.blogspot.com

Despre fericire

2009-04-02T04:52:00.000-07:00

Fericirea e o fată morgana agăţată de undiţa iminentă de deasupra Mării noastre.Ştimă, nagodă, lostriţă, ea penduleaza de la un chip la altul,populându-ne secunda umilă de ,,bieţi’’şi lăsându-ne sa consimţim ,,liber’’la trecerea dintr-o colivie într-alta (doar ne avem destinele în mâini!)...năzuind ca ,,vom ieşi noi cumva la lumină!’’, sperând că , într-o bună zi, vom repira aer curat...
Fericirea ...poate lua forma succesului scump plătit sau a luxului, fericirea poate însemna narcisism sau orgoliul de a fi recunoscut(uneori nu contează de cine şi nici pentru ce) , ea este confundată uşor cu starea de bine, cu un anume confort fizic...De la un anumit etaj al fiinţei, fericirea e o stare la îndemână pe care o poţi prinde in palmă dacă faci cel mai simplu gest : cumperi flori, admiri rochia preferată din vitrina magazinului din colţ, sorbi cafeaua de dimineaţă sau arunci o privire pe fereastra însorită promiţător(morgenstimmung!).Până la urmă, condiţia de muritor e destul de generoasă şi cu atât...nu-i rău, dar ce ne facem cu căutătorii FERICIRII celei mari, profunde....?!Ce răspuns să le dai ăstora care presimt că e ceva dincolo de burta ultimului peşte despre care ţi s-a spus că e ...capătul?!
Există o cale si pentru echilibrul acestora....Calea sinelui către SINE.Cale lungă, e drept, cale al cărei preţ nu se plăteşte în nicio monedă a niciunui timp.....tocmai pentru că preţul, aici, se cheamă Valoare.(ce monedă grea plăteşte cuvântul acesta în era ce-o trăim!).
Fericirea ar trebui să însemne recunoaşterea TA în oglinda secundei tale, făşia de pământ în care să încapi, oricât de îngustă le-ar părea celorlalţi (să nu înţelegi prin asta acceptare, ci puterea echilibrului găsit într-un colţ de cub sfărâmat!)...Fericirea
ar trebui eliberată de latenţă şi colindată în lume, de gloate întregi de urători care sa-i strige numele pe străzi, aşa cum se merge cu Capra de ANUL NOU!
Chiar aşa, fericirea e ANUL NOU din fiecare, trăit , diferit, de la om la....om.,,La mulţi ani!’’

Poezia naşte copaci înfloriţi....

2009-03-29T13:16:00.000-07:00

Sfârşit de martie! Forsythia explodează parcă sfidător (nu-i pasă ce e înlăuntrul nostru ! ) şi ne dă, parcă, lecţia supravieţuirii care ne sună (!?)... cunoscut-doar o mimăm imperceptibil zi de zi, dar căreia nu-i ştim defel numele...

Simt, încă din zorii sfârşitului de săptămână ,cum latenţa înmugurită în mine dă semne curajoase de înflorire...Dar e greu să rosteşti limba florii , e greu şi parcă nici nu are rost să o amăgim promiţându-i o lume mai bună, afara, aici....,,Mi-s şubrede bârnele ...ca foile florii...''

Vorbind în jur, aflu că mai sunt şi alţii ca mine sau că nu sunt singura care simte iz de ...verde crud străbatându-i pământul reavăn al inimii...E bine să nu fi singur în secolul singurătaţii în care nimeni nu recunoaşte că tocmai asta e boala erei acesteia...

Ei bine, a mai trecut o zi şi am găsit un loc şi nişte oameni în preajma cărora mi-aş lăsa copacii să se nască...un tărâm al poeziei , înaripat de un POET , ieri înger, azi ÎNGER,aşezat ,,la pândă'', respirând în taină lângă tâmpla celui care ştie să audă ...

Bucurie mare să am alături tineri, Tineri de toate vărstele care au lăsat dincolo de ferestre alămurile timpului care goneşte , preferănd sa deschidă FEREASTRA cealaltă, către inlăuntru...

Mai pe scurt:,, Sub aripa lui Nichita''...intrecere în rostire , campionat de emoţie încheiat cu un căştig unanim!Un regal!

Acum, noapte bună, iar de mâine....să ne cultivăm grădina!...Pentru copacii care ne bat la uşa sufletului!

2009-03-06T10:49:00.000-08:00

Sodad e o stare de spirit. Mă duce cu gândul la ...Evora ?...mai puţin!Mai degrabă la oameni cu care am stat cândva faţă în faţă.E greu să spui asta trăitorului secundelor noastre de acum...pare incredibil, dar n-o să mă las în capcană lamentărilor de niciun fel!Revenind, la Sodad:acum câţiva ani buni , căutam cu patimă un nume de pus în fruntea unei bucăţi de hârtie-oglindă în care m-am gândit că ar vrea să se privească nişte adolescenţi..o (teoretic) banală revistă şcolară...şi atunci ...Octav zice: Sodad.Îngerul de pază întreabă de ce.Octav răspunde : o stare de spirit.Îngerul,vecin atunci cu tinereţea lor, îşi întinde aripa dominatoare, şterge urmele literelor de pe nisip şi scrie ,,De albastru''.De acord!
Octav şi...ceilalţi pleacă...Îngerul rămâne şi , căutând acum un punct pe orizont, ceva de care să se sprijine(,,o bancă în mijlocul mării , pe care să se odihnescă uneori pescăruşii mai laşi'') şi-a spus: SODAD...
Da, ,,uneori mai trece , monoton, prin bulion, un vechi poştalion''.........Important e să fii prezent la apel exact în clipa aceea.....

........De multă vreme ma gândesc la un blog(prezentul, vai!creează surogate şi pentru cărţi!-iertare consumatorilor înrăiţi!)şi tot amân să încep unul...din lipsă de timp(şi mi-am jurat să evit clişeele!) din lipsă de curaj (?) sau dintr-o exigenţă care ia frecvent forma autocenzurii.
Încerc să scriu , de acum încolo, un fel de ,, blog de sertar'' sau un album de gînduri.....de răsfoit, cu ,,capul în mâini'', cu sufletul ,, la gură'' în Timpul când nimic altceva nu va mai reuşi să îmi tulbure trecerea.
Să vedem ce-o să iasă.....!