Vacanţa de Sărbători e al naibii de grea, dacă nu eşti tare de....suflet.Pe mine, zilele astea mă târăsc, ca în fiecare an, prin stări greu de mărturisit tocmai pentru că sunt atât de preţioase, în melanjul lor de amărăciune şi de extaz încât orice cuvânt le-ar sparge sau măcar le-ar ciobi, pe alocuri , strălucirea şi le-ar disipa mirosul de scorţişoară lăuntrică...
Mai întâi e izul Copilăriei care mă învăluie până la fascinaţie, aroma cozonacului Bunicii...(până acum..nimic ieşit din clişeu, dar UNIK în sensul simţirii), apoi bradul , lăsat...mai întâi ,, să i se aşeze crengile''şi apoi învăluit în podoaba sărbătorii...
Urmează prăjiturile delicioase , alături de aroma specială, acum, mai mult ca oricând, a portocalei care ne trezeşte nările din amorţeala cotidiană, uneori impusă, pentru supravieţuire, dându-le ,, undă verde''la visare, alături de celelelte etaje ale fiinţei...
Visul e fascinant, dar periculos, de obicei, însă ACUM, în zilele aste de MIRACOL, îmi dau voie , îmi asum riscul ăsta...
Peregrin prin zăpada noienită a sufletului care s-a trezit din somn, îmi văd de drum, am merinde dulci si prietenoase şi..nu mă mai tem să îmi contemplu trecerea, privind bucuria sărbătorii ,, în evantai'',lăcrimând pentru ce a fost şi nu mai poate fi la fel , zâmbind , încrezător, pentru ce va să vie....
Sper să ningă în noaptea asta.....
