Exuvii

Un om e un lung şir de oameni...mai uşor sau mai greu de ,, prins''în portrete consistente, mai lesne sau mai anevoios dezvelit în straturile alcătuitoare... Până la urmă, însă, fiecare e capabil de un surâs încadrat într-o ramă existenţială...
Fiecare poveste de viaţă îşi are drumul ei, de la cocon la humă...povestea Doamnei T m-a fascinat, m-a târât prin stări nenumărate , m-a întors din drumul meu nebun şi netrebnic de pământean al unei epoci viclene care ,, te prinde'' în rame de sârmă ghimpată şi te analizează de la înălţimea omului care îşi contemplă şobolanul de casă ...mi-a oferit clipe de lacrimi , mi-a întins mâini pe care nu le mai atinsesem de mult...
Fiecare chip se conturează tot mai clar cu fiecare secundă înviată în cuvântul trăitorului ei şi îşi continuă, cuminte şi docilă, calea ...de acolo de unde a fost lăsată ultima dată ...astfel, o clipă suspentată poate fi, prin bunăvoinţa noastră, înnoită , prin învestirea ei cu viaţă nouă...
Restul...ţine de aşa numita deprindere a proprietarului în arta decoraţiunilor ..interioare....

L'autre...c'est quelqu'un qui n'est pas moi...

Se dă un timp, nişte oameni, diferiti, că d'aia nu ne plictisim...se amestecă(helas!)..laolaltă , după care se deschide gura sacului şi fiecare este lăsat să facă ce vrea...
Hmmmm...grea misiune....Grele dezvăluirile lui ,,au dehors''...unii o iau înainte , dar constată că alţii rămân pe loc şi se ţin cu mâna de burtă , râzând în hohote de ei: ,, Ce caraghioase fiinţe sunt astea...au apucat drumul lung , uitând de cărarea şerpuită care duce tot acolo!''
Unii se uită speriaţi în stânga şi-n dreapta, contrariaţi că drumul are mai mult de o potecă...(la ce-ţi trebuie atâtea căi dacă nici măcar nu ştii unde ai drum?!).Alţii o iau pe unde apucă pentru că au deprins mersul cu capul în jos, iar dâra de noroi nu-i mai deranjează,important este să ajungă undeva...
Până aici...nimic neobişnuit...numai că jocul asta de-a ,, eliberaţii fără vină''nevoiţi să părăsească marele abdomen al pre-fiinţei pentru a intra în burţile următoare care le vor dezvălui realele valenţe ale prizonieratului ..jocul ăsta devine dureros , dar , din fericire, numai pentru unii...Aceştia, ajunşi faţă în faţă cu alţi semeni ai lor în ochii cărora, în virtutea unei frăţii la nivel de specie,îşi caută trăsături comune , au revelaţia diversităţii, dar nu asta ar fi problema gravă.Cel mai greu de acceptat este atunci când diversitatea devine evantai nesfârşit care îşi aşterne pe ,, masa de joc''paletele perfide , conturând un rânjet greu de suportat...
Sigur, aţi putea spune,din treaba asta pot ieşi în pierdere numai naivii cărora le-a scăpat lecţia adaptării la un mediu în real regres...Dar poate tocmai naivii ăştia mai au stupida convingere că pot ţine planeta pe umeri , îmbrăcând haina-povară a unui Sisif încăpăţânat să scape de un destin greu şi dornic să rătăcească prin arterele timpului...
Ceilalţi, adaptaţii , îşi poartă gloriile imaginare în colţul gurii generatoare de zâmbete siliconate, nebănuind macar că cine râde la urmă ..râde mai bine...(o altă iluzie devenită crez în drumul spre supravieţuire)...

Ninge...spirit de haiku....

Niinge!Bucuria supremă...Ochiuri moi şi docile culese pe andrele luuungi de măinile dibace ale copilăriei...portocale, miez de scorţişoară făcând cale întoarsă tocmai din vremea şosetelor trei sferturi pentru a-mi pune mâna la ochi.....mângâindu-mi cozile împletite...
Ninge, sinceritate cernută înadins peste o lume urâtă, pocită,ca un schelet mirat şi tâmp care celebrează zilnic griul....în drumul său catre plumb...
Ninge cu ganduri vechi şi fiecare fulg devine bănuţ nepreţuit pe care îl cuprind în căuşul sufletului, ca pe o comoară de taină...E timpul ceaiului blând, al miresmelor coborâte agale din ibrice solemne şi uşor arogante pentru că au avut şansa unui trecut ireversibil...iar noi privim ne-ştiutor şi uităm chiar şi bucuria naivă a jindului ..- căci ,, nu se face'' să mai privim printre ulucile inimii..asta ne-ar trăda şi ne-ar ţine pe loc...Curaj! Ninge! Opriţi-vă trecerea , scăpaţi de paltoanele fumurii şi alergaţi prin nămeţii fiinţei, strigaţi de fericire şi, mai ales, nu ezitaţi să plângeţi...vă puteţi şterge pe furiş nasul roşu cu mânecile puloverului drag de pe spătarul saniuţei din pod....