Poveşti pentru Matei.Pantofiori de satin 3

-Ia aminte, s-a auzit, deodată,glasul cunoscut şi îndrăgit care-i trezise speranţa unui vis împlinit.Draga mea, ia aminte la ce îţi voi spune acum:ţii în mâini un suflet de copil de care va trebui să ai grijă de aici încolo.
-Glas de clopoţel, aievea-mi vorbeşti?Nu-ţi râzi de mine, oare?!Sunt doi minunaţi pantofiori de satin , dar până la suflet e cale nesfârşită...
-Porunca e să mă asculţi cu sfinţenie şi...vei vedea!Noaptea e şoaptă Divină!
-Ciudate vorbe, greu de descurcat!Dar am să văd, poate somnul de noapte mă ajută să înţeleg...
Şi iese Mama în arşiţa zilei, sădeşte florile în grădină, pregăteşte siropul de soc, plăcinta de iasomie...Apusul îşi aşternea genele grele peste lume, ca o cortină catifelată de tăcere.Somnul...era aproape.
Aşa cum îi promisese încă din zori, Glasul s-a întors să-şi spună povestea mai departe:
- Până la suflet e cale lungă,spuneai.Şi nu greşeşti crezând asta.Dar orice cale lungă are un capăt.Depinde de tine dacă va fi sau nu unul fericit.Mâine vei găsi în prag un coş plin cu grăunţe.Alege din ele numai două şi sădeşte câte una în fiecare condur de satin.Stropeşte cu grijă şi aşteaptă!Vei vedea ce va urma!
-Bine, dar cum voi şti să aleg cela mai bune grăunţe?!
-Ascultă-ţi inima!Să ai mintea curată şi sufletul uşor!
-Dar ce ar putea rodi din două grăunţe sădite în pantofiorii ăştia minusculi?!!
-Hmmm, dacă vei alege grăunţele porivite...va fi un fel de ...dar nu ştiu cum te numeşti:dacă ai fi Pygmalion , rodul s-ar chema Galateea;dacă numele tău este Bourdain....îţi va ieşi o supă de melci bine ticluită.Ai grijă, însă, la mirodenii!E vorba de fineţe aici!Orice pas greşit poate fi EROARE MAJORĂ!
-Păi eu mă numesc MAMĂ, zise Mama mea, cu gândul la visul ei cel mare.
-Atunci, va trebui să ştii să alegi două grăunţe anume:MINTEA şi SUFLETUL.Dar, mai ales, să ai grijă undeo sădeşti pe fiecare!
-Am să fac cum îmi spune Vocea din adânc!
Şi Mama merse în zori, se spălă cu rouă nouă din cupele crinilor din grădină,îşi netezi părul cu degetele înmuiate în apă de izvor şi, după ce şopti rugăciunea de ZI BUNĂ,merse, nerăbdătoare, în prag.Acolo o aştepta coşul cu grăunţe.Erau câteva mii, dar Ea, aproape fără să clipească, alese numai două.CELE DOUĂ...
Şi o picură pe prima în pantofiorul stâng şi o numi INIMĂ, iar pe a doua în cel drept şi-i zise MINTE.Apoi lăsă condurii unul lângă altul şi rugă din nou Cerul să-i binecuvânteze.
Ca prin minune, din gaura cheii de la odaia ei, Mama văzu aievea o lumină albăstruie care îşi cobora blând raza către perechea de botine, învăluind-o în aur fluid.
Din acea zi, păzite cu străşnicie şi învăluite în lumină caldă, cele două grăunţe au început să rodească.Stând una lângă alta,ramurile lor s-au îmbrăţişat şi au început să capete o formă unică:două mânuţe, două picioruşe, un trupşor auriu, ochi de mure, GLAS DE CLOPOŢEL...
Văzând minunea din pantofiorii de satin, Mama s-a apropiat cu uimire.Atunci ne-am recunoscut şi, cu toate că sunt puţine certitudini în lume, de una sunt sigur, Acajou:Dumnezeu m-a mângâiat cel puţin o dată până acum...iar asta s-a întâmplat cănd eu şi Mama ne-a privit prima dată în ochi!
Vezi, asta e povestea ivirii mele ...
Se lasă tăcere, cortina ,,se simte'' să cadă , măcar pentru câteva secunde...Apoi ..punct şi...de la capăt...

Poveşti pentru Matei...I. ,,Pantofiori de satin''2

-Ascultă, micuţule, vrei să jucăm TROCANDO?
Omuleţul îl privi cu mirare pe lunganul din faţa lui şi se făcu parcă şi mai mic,cum se uita, aşa, cu fruntea ridicată spre el,ca atunci când o furnică îndrăzneşte să se uite la soare înaintea şefei de muşuroi.
-Hmmm, ce e Trocando?
-Un fel de schimb:eu îţi dau o întrebare,tu, în schimb, îmi oferi un răspuns.Ei, ce zici?
-Fie!Te ascult!
-Hmmm, mai întâi, cine eşti şi de unde vii?
Fără măcar să clipească, Nonemi, ca şi cum i s-ar fi citit gândurile cu această întrebare simplă,zise:
-Ai dreptate, să mă prezint:Nonemi!
-Doar atât?
-E suficient ca să-ţi pot răspunde când mă chemi.Oamenii mari cred că e nevoie de mai mult, dar eu ştiu cămai multe nume ar suna ca nişte titluri adăugate...aşa, ca o coadă.M-ar încurca atunci când intru undeva,poate chiar într-o inimă,oricât de încăpătoare ar fi ea...şi-apoi....cine are nevoie de titluri?!
(- Ce caraghios!îşi zise Acajou)
-Nonemi, deci, spune-mi ,de unde vii tu?
Piticului i se lumină pe loc chipul şi, cu un gest prin care parcă îmbrăţişa aerul din faţa lui, zise:
- Vin din pantofiorii ăştia de satin, priveşte-i!...şi ,arătând cu degetul spre picioruşele rozalii ,îşi începu povestea:
-Mama îşi dorea mult un băieţel bucălat ca mine ,iar el nu ştia drumul spre ea.Atunci, i-a venit o idee...A deschis ferestrele larg şi a privit cerul.Deodată. o voce de zână i-a şoptit sfatul ei:
-Draga mea, ştiu cât de mult îţi doreşti un copil.Îl vei avea în curând dacă vei şti să urci treptele către el.Mâine, în zori, priveşte cerul , dar e de ajuns să te uiţi prin gaura cheiişi să-ţi pui cea mai arzătoare dorinţă.
Uimită, mama a zis:
-Dar e , oare , de ajuns doar gaura cheii pentru rugăciunea mea?
-Cerul îşi cunoaşte dezmărginirea, chiar dacă tu vezi doar un cerc albăstrui.El te vede şi îţi va şti păsul...
- Aşa voi face, a spus mama , supusă, deodată,Vocii fermecate .Şi apoi?
-Mâine vei vedea!
După o noapte plină de emoţie pentru că nu ştia ce va urma,mama s-a trezit, curioasă şi nerăbdătoare .A alergat iute la fereastră:ziua îşi înmuiase deja zorii în aur strălucitor...cerul era prea cuminte ca să vestească vreun zon de barză prin preajmă.Un pic dezamăgită,mama a mes spre camera de oaspeţi şi, când se gândea mai puţin, a zărit aceşti pantofiori de satin.Teribil s-a mai bucurat de micii vizitatori,dar, mai ales,s-a gândit că acesta este primul semn bun pe care Vocea i-l rimitea.Cu zâmbetul pe buze, s-a aşezat , cuminte, pe pragul casei , contemplând minunea din palme...(va urma)

Poveşti pentru Matei...I. ,,Pantofiori de satin''

- Nonemi, unde e cerul furnicilor?
-Urmează săgeata de petunii din grădină!Calcă încet şi milos!...îşi lipi urechea de coaja nucului din grădină.
-Hmmmm...eu cred că se ascunde în miezul grăunţei din care îşi desface curcubeul ...rărunchii...
-Ce e un curcubeu?
-Sunt îngeri!
-Ce fel de îngeri?
-Hmmmm, Acajou, sunt îngeri care se joacăăăăăăă!Ai tăi nu ţi-au povestit niciodată despre asta?
-Nu !Au aşa de puţin timp!
-Atunci sunt foarte săraci!Eu am auzit că TIMPUL e dar nepreţuit.Fiecare om primeşte la naştere un fel de monede mărunte ascunse în nişte sticluţe gemene.Şi fiecare secundă trăită le cere în schimb o monedă pe care ei sunt nevoiţi să o lase să cadă din sticluţa de sus în cea de jos.Schimbul ăsta se cheamă Timp...
-Hmmm, interesant!


-Oare cum e în casa melcului din dulapul meu de haine? se întreba Nonemi, piciul în bermude ecosez...
-Sunt şosetele asortate la pantalonii fumurii!îl aduse Aacajou, amicul său, cu picioarele pe Pământ...(cine are nevoie de asta?!...mă rog...)
-E un melc trăsnit !Ieri, mi-a spus chiar o poveste arogantă!
-Hehe, poveştile nu sunt niciodată arogante!
-Ba sunt , cu siguranţă!Şi ştii de ce?Pentru că le aud ,mereu numai de la oamenii mari...Ei sunt mereu aroganţi!
-De ce spui asta?Defineşte AROGANT!
-Păi, arogant e poştaşul care mă anunţă grăbit că Olandino, prietenul meu din Lună, nu mi-a trimis nicio scrisoare.Tot el îmi spune să-mi bag minţile în cap:nu există prieteni în Lună, iar Oly e doar în capul meu.Păi, atunci nu-i de ajuns ca să mă bucur şi să nu mă simt singur?!Şi , mai ales, cum adică să-mi bag minţile în cap ?E o metaforă, dar el nu ştie.Vreau să-l încurc.E o metaforă, amice!
-O metaforă?
-Adică lumea pe care o văd când privesc prin gaura cheii...
Acajou căzu pe gânduri.Prietenul său îl uimea, într-adevăr.Îl subestimase pe puşti până atunci.Dar e drăguţ că a reşit să-şi schimbe optica asupra lui!Optica e un cuvânt auzit la TV, la ceva pe care mama îl numeşte buletin de ştiri.Ce plicticos!dar , recunoaşte, l-a fascinat felul cum sună.Totuşi, îl frământă povestea cu gaura cheii.Se hotărî să-l iscodească din nou pe piticul ăsta încrezut:
- Spuneai ceva de gaura cheii.Cum adică?Tu te holbezi la cer pe gaura cheii?Ce te costă să deschizi fereastra?!
- La ce bun atât efort când un cerculeţ albastru mă face fericit?!Ţie-ţi trebuie un lan uriaş de grâu ca să înţelegi ce culoare au macii?!
Auzindu-l pe piciul din faţa lui, Acajou îşi rotunji şi mai tare ochii a mirare.
(Oare unde văzuse el maci şi, mai ales, cine-l învăţase să-i caute printre spicele de grâu?)...
Ar fi vrut să ştie mai multe despre omuleţul din faţa lui.Pe negândite, îi veni o idee şi se hotărî să-l pună la încercare, să-l atragă într-un joc cu întrebari şi răspunsuri.Era sigur că, în câteva minute, micuţul se va plictisi şi îşi va căuta căluţul de lemn pe care se lăudase că l-a primit de la un beduin pentru fapte bune..Iar el , Acajou, îşi va râde în gând, bucuros că avusese dreptate : piticii nu pot fi înţelepţi!
Începu jocul, un fel de ,,cache-cache''nevinovat .Credea el că i-ar plăcea unui pitic....va urma...
-

Revelaţia din oglinda de hârtie...

Incredibil cât mă regasesc în Jurnalul Oanei Pellea!Am foarte rar senzaţia de mână care nimereşte mâna pereche, tot mai rar în ultima vreme, dar aseara, de fapt, de câteva zile, citind cartea asta..plutesc!Mulţumesc pentru dar, Cos!Mulţumesc pentru DAR , Oana!(mă strâng umil în mine constatând că o tutuiesc, dar nu pot altfel cu oamenii care ma lasă uluită în mijlocul străzii, al străzii sufletului).
Mi s-a mai întâmplat să plăng involuntar doar la Cărtărescu.Orbitor.
E ca o întâlnire cu Dumnezeu să constaţi că mai sunt măcar câţiva ca tine, fără ca asta să însemne că te crezi buricul Pământului,chiar tocmai pentru că nu te crezi.Iar majoritatea are CERTITUDINI în legătură cu asta.....
Suntem gândaci trişti , suntem ,, hoţii-n convoi, câte doi'',vorba lui Bacovia, aşteptând cuminţi la uşa Veşniciei, cuminţi şi fraieri, incredibil de creduli, de încrâncenaţi în siguranţa devenirii, a folosului aici, pe Pământ.....Suntem singuri şi teribil de ne-apăraţi,dar sperăm, poate asta ne innobilează, naivitatea asta care ne mântuieşte de răul contactat ,,la pachet'' cu fiinţa de om.Suntem copii infiniţi, încremeniţi fericit într-o vârstă salvatoare, asta ne recomandă încă Cerului, atunci când îşi ia lumea în cap contemplându-ne.
Ne e dor, nădăjduim să ne ,,săturăm ''cândva baierele sufletului de fiinţele care nu mai sunt prin preajmă, care ne zâmbesc promiţător de sus....de acolo de foarte sus.
Suntem o coadă de fecioară împletită din buruieni nobile,din fleacuri salvatoare şi din lut iminent....Câte cozi de fecioară prin lume!
Râs şi plâns, dragoste ţi rugăciune,piruete şi salturi în eter.....asta am simţit în stofa atât de fină a acestei CĂRŢI care , cum spune Oana, preţuind încă o dată acel dat unic al firii, modestia, a fost scrisă pentru sine, dar care nu va putea fi oprită din călătoria EI dincolo de limite de spaţiu sau de fiinţă...
Un regal într-o vacanţă cu ploi multe dincolo de care SOARELE se pregăteşte de apel...!

Miez de iubire, muşcat din două părţi, de-odată...

Tu...îmi dai în fiecare zi certitudinea cercului perfect, îmi oferi siguranţa că echilibrul există chiar atunci când păcătuim îndoindu-ne de tăria lui...
Tu...ai fost frumos ,,împovărat''cu menirea de a-mi fi UMĂR, ARIPĂ, RĂSĂRIT...Eu...îţi sunt azi şi mâine şi de-a pururi ECOU predestinat...
Azi, când CERUL îţi coboară în căuşul-copil o nouă sclipire de stea , mă alătur,modest dar SINCER,DRAGOSTEI DUMNEZEIEŞTI şi-ţi aşez la tâmple ,ofrandă parfumată,floarea rară a IUBIRII pământeşti.Nu uita, însă, că această văpaie a fost
desprinsă din LUMINA cea MARE, iar acest aparent simplu gest o VEŞNICEŞTE iremediabil şi frumos.Să o preţuim , mână în mână, ocrotind bulgăraşul de lumină dintre noi!
LA MULŢI ANI, CHIP IUBIT!...M&R