marți, 28 iunie 2011




Să fii dascăl astăzi, mai ales în preajma examenelor de final de an, este o....ÎNCERCARE...O încercare şi, fără doar şi poate, o provocare peste care nu poţi trece dacă nu eşti...curajos.
Cam ce ar implica acest statut astăzi?...Răbdare(pentru a citi până la capăt foaia scrisă cu ,, degetele de la mâna stângă), naivitate(necesară speranţei în ieşirea la liman), omenie( să le dăm o şansă-n plus....parcă nu ar avea atâtea...care le scapă acestor... ,,puşti'' cu trăgaciul înlăuntru, gata de atac la orice frază neconvenabilă lor),INCONŞTIENŢĂ( întru zăbovirea într+un sistem etern convalescent), în sfârşit....NE BU NI EEEEE!(SAU NEBUNIa DE A MAI FACE AZI CEEA CE ÎŢI PLACE CU ADEVĂRAT, de a muşca în continuare cu aceeaşi poftă din savarina putredă azi, savuroasă cândva, susţinând că e madlena vieţii tale....
Să fii dascăl este, dincolo de orice încrâncenare şi criză de identitate ( care ne sau mă bântuie de foarte multe ori)înseamnă şi o vocaţie fericită sau poate , înainte de orice, ACEA vocaţie fericită pe care Dumnezeu nu o pune în braţele oricui( cel puţin aşa vreau să cred ) tocmai pentru ca cel care ar primi-o doar întâmplător să nu o scape de mirarea de a întâlni suflete de copil şi ochi curioşi şi aripi aşezate ,cuminţi, la spate, în aşteptare...
Privesc,în poze şi filme aşternute în timp, creşterea copiilor mei, a primilor mei liceeni şi trimit la plimbare gândul că peste încă un an vor zbura din cuibul-şcoală în care bulgării de lut crud au căpătat formă de inimă...
Mi-e dor de clasa a IX-a, mi-e dor de dojana pentru Neuniformă,pentru cercelDragoş, cercelBogdan, fustăscurtăIuliana,părroşuRox,machiajAlexandra,somnuşorVera,de nebuniadintr-a zecea, când ne-am cam certat,de maturizarea neaşteptată dintr-a unşpea, când îl rog pe David să fie un şef cloşcă şi el ţine cont de asta....şi ne arată tuturor că e un manager exemplar!!!(chiar vorbesc serios)
Mi-e dor de VOI şi pentru că m-aţi antrenat pentru cariera de MAMĂDEADOLESCENT care numai uşăară nu e!!!
Mi-e teamă de ultimul clopoţel...!


PS: Se pare că nu aş da bolovanul sisific de dascăl pentru nimic în lume...