Să fii dascăl astăzi, mai ales în preajma examenelor de final de an, este o....ÎNCERCARE...O încercare şi, fără doar şi poate, o provocare peste care nu poţi trece dacă nu eşti...curajos.
Cam ce ar implica acest statut astăzi?...Răbdare(pentru a citi până la capăt foaia scrisă cu ,, degetele de la mâna stângă), naivitate(necesară speranţei în ieşirea la liman), omenie( să le dăm o şansă-n plus....parcă nu ar avea atâtea...care le scapă acestor... ,,puşti'' cu trăgaciul înlăuntru, gata de atac la orice frază neconvenabilă lor),INCONŞTIENŢĂ( întru zăbovirea într+un sistem etern convalescent), în sfârşit....NE BU NI EEEEE!(SAU NEBUNIa DE A MAI FACE AZI CEEA CE ÎŢI PLACE CU ADEVĂRAT, de a muşca în continuare cu aceeaşi poftă din savarina putredă azi, savuroasă cândva, susţinând că e madlena vieţii tale....
Să fii dascăl este, dincolo de orice încrâncenare şi criză de identitate ( care ne sau mă bântuie de foarte multe ori)înseamnă şi o vocaţie fericită sau poate , înainte de orice, ACEA vocaţie fericită pe care Dumnezeu nu o pune în braţele oricui( cel puţin aşa vreau să cred ) tocmai pentru ca cel care ar primi-o doar întâmplător să nu o scape de mirarea de a întâlni suflete de copil şi ochi curioşi şi aripi aşezate ,cuminţi, la spate, în aşteptare...
Privesc,în poze şi filme aşternute în timp, creşterea copiilor mei, a primilor mei liceeni şi trimit la plimbare gândul că peste încă un an vor zbura din cuibul-şcoală în care bulgării de lut crud au căpătat formă de inimă...
Mi-e dor de clasa a IX-a, mi-e dor de dojana pentru Neuniformă,pentru cercelDragoş, cercelBogdan, fustăscurtăIuliana,părroşuRox,machiajAlexandra,somnuşorVera,de nebuniadintr-a zecea, când ne-am cam certat,de maturizarea neaşteptată dintr-a unşpea, când îl rog pe David să fie un şef cloşcă şi el ţine cont de asta....şi ne arată tuturor că e un manager exemplar!!!(chiar vorbesc serios)
Mi-e dor de VOI şi pentru că m-aţi antrenat pentru cariera de MAMĂDEADOLESCENT care numai uşăară nu e!!!
Mi-e teamă de ultimul clopoţel...!


PS: Se pare că nu aş da bolovanul sisific de dascăl pentru nimic în lume...

Homo, homini...

Mici, neputincioşi, urâţi şi nesiguri, ne repetăm zilnic scenariul unui ,, a fi '' dezlânat din mii de ghemuri roase de pisici uriaşe, care ne privesc deja de sus , de la fereastra ochilor sticloşi, dresaţi să vadă numai universul dulce al bolului cu lapte...
Încrâncenaţi în orgolii utopice firii noastre, strângem din pumni imaginari şi ne facem promisiuni menite să ne aline slăbicunile în leagăne materne iluzorii...
Noi suntem rana , plictisul, mocirla, vanul , oglinda întoarsă în mii de frânturi caleidoscopice şi trimisă în afară de la adăposturi livreşti sigure, suntem planul pentru mâine, ziua de luni, ceaiul de dimineaţă al zilei fără început, madlena lui Proust, cafeaua cu caimac sau covrigul dulce-amărui , tovarăş sigur al ziarelor săptămânale.
Suntem greşeala din propriul vis, văzută abia la trezire,suntem libertatea eliberării prin somn , unic revers al medaliei.
Avem ambiţii , încrâncenări, speranţe, priviri arogante, micimi caraghioase care ne scapă întotdeauna...
Totuşi, suntem candidaţii perfecţi la lecţia răbdării şi a iertării şi a mersului pe sârmă...ghimpată, iar asta nici măcar nu ne mai miră...