Se dă un timp, nişte oameni, diferiti, că d'aia nu ne plictisim...se amestecă(helas!)..laolaltă , după care se deschide gura sacului şi fiecare este lăsat să facă ce vrea...
Hmmmm...grea misiune....Grele dezvăluirile lui ,,au dehors''...unii o iau înainte , dar constată că alţii rămân pe loc şi se ţin cu mâna de burtă , râzând în hohote de ei: ,, Ce caraghioase fiinţe sunt astea...au apucat drumul lung , uitând de cărarea şerpuită care duce tot acolo!''
Unii se uită speriaţi în stânga şi-n dreapta, contrariaţi că drumul are mai mult de o potecă...(la ce-ţi trebuie atâtea căi dacă nici măcar nu ştii unde ai drum?!).Alţii o iau pe unde apucă pentru că au deprins mersul cu capul în jos, iar dâra de noroi nu-i mai deranjează,important este să ajungă undeva...
Până aici...nimic neobişnuit...numai că jocul asta de-a ,, eliberaţii fără vină''nevoiţi să părăsească marele abdomen al pre-fiinţei pentru a intra în burţile următoare care le vor dezvălui realele valenţe ale prizonieratului ..jocul ăsta devine dureros , dar , din fericire, numai pentru unii...Aceştia, ajunşi faţă în faţă cu alţi semeni ai lor în ochii cărora, în virtutea unei frăţii la nivel de specie,îşi caută trăsături comune , au revelaţia diversităţii, dar nu asta ar fi problema gravă.Cel mai greu de acceptat este atunci când diversitatea devine evantai nesfârşit care îşi aşterne pe ,, masa de joc''paletele perfide , conturând un rânjet greu de suportat...
Sigur, aţi putea spune,din treaba asta pot ieşi în pierdere numai naivii cărora le-a scăpat lecţia adaptării la un mediu în real regres...Dar poate tocmai naivii ăştia mai au stupida convingere că pot ţine planeta pe umeri , îmbrăcând haina-povară a unui Sisif încăpăţânat să scape de un destin greu şi dornic să rătăcească prin arterele timpului...
Ceilalţi, adaptaţii , îşi poartă gloriile imaginare în colţul gurii generatoare de zâmbete siliconate, nebănuind macar că cine râde la urmă ..râde mai bine...(o altă iluzie devenită crez în drumul spre supravieţuire)...
Nesfarsit teritoriu, vesnic semn de intrebare, reflectie perpetuua.. Si totusi, cu riscul de a da curs (extrem de superficial) gandului, se naste intrebarea cititorului voyeurist – pe cine vrea sa straneasca aceasta antagonie? De ce antagonie? Pentru ca prima deductie/catalogare/ diagnostic al gandului asternut mai sus este “L’enfer c’est les autres”. Asta imi soptesc mie naivii dintre randuri. Constiinta reflectiva ii face sa vocifereze, ii indarjeste, le inclesteaza pumnii si dintii, le pompeaza adrenalina cu nemiluita, le rastigneste o promisiune la capat de “drum” si le presara ocheade pe parcurs ca sa-i tina-ntru credita. Ei cred ca cred in ei, Ei cred ca cred in ceva, Ei vor sa creada in ceva, Ei vor sa existe ceva, Ei isi doresc un ceva. Ei si cei dinaintea lor si urmasii lor nenascuti si-au creat si isi vor crea ceva in care sa creada. Ei se dedica ceva-ului si uita de ei. Se daruiesc pe ei si pe ai lor si pe toti cei pe care ii intalnesc, pe toti cei pe care ii iubesc, pe toti cei pe care ii reneaga, pe toti cei care ii batjocoresc, pe toti cei pe care nu ii vor cunoaste, ii daruiesc si se daruiesc zic, ceva-ului. Portret gingas al umanitatii si perisabilului – credinta . Nu conteaza in ce. Conteaza sa fie ceva cat mai departe de ei – ca forma, ca drum, ca spatiu, ca suflare, ca simtire, ca amintire, ca ideal… naivii isi doresc sa creada in ceva cat mai diferit de ei. Naivii nu se vor pe ei, nu se iubesc pe ei, nu iubesc pe nimeni, ei doar cred. Si intru credinta ceva-ului savarsesc fapte de nemarginita iubire.. Oricum nu-si dau seama. Ei cred ca sunt naivi pentru ca sunt martiri. Ei de fapt sunt naivi pentru ca nu exista martiri…
RăspundețiȘtergereMa indepartez (si mi-am promis sa n-o fac, desi mi-am suprimat pana acum o droaie de accolade) de ideea antagonismului. Deci sa revin – daca infernul sunt ceilalti, asa cum simt eu ca sufera naivii, cum pot fi nelinistiti de intrebari existentiale? Pentru ca in existentialism, omul este de prisos. SIngura dovada a existentei pe care si-o atribuie este efortul pe care si-l propune/impune ego-ul pana la linia de finish. Raspunsul mi-l dau tot eu – poate ca, fiind naivi, considera ca existenta si calea catre nevazut (nevazut dar visat, stiut de celulele lor credule si credincioase, loiale, care simt chemarea menirii, implinirii absolute) trebuie disecate si infatisate in portii mici, cat mai digerabile “adaptatilor” nestiutori, ignoranti, viitorilor nefericiti care in cele din urma nu vor mai sti sa zambeasca…
Ei, naivii, in scenariul sublim pe care si l-au construit, pardon, pe care altii, probabil, inaintea lor, l-au construit, in avantul lor neobosit catre ceva, se simt ca fiind parti ale ceva-ului.. In drumul lor spre matca, spre cosul adevarului absolut, se simt datori sa angreneze cat mai multi adaptati…desi…ii invidiaza si-i dispretuiesc , de multe ori, dar pentru ca ceva-ul trebuie sa ii faca mai buni, ei isi rasfrang iubirea asupra celorlalti ca pe o trasatura esentiala impusa de crezul lor, impusa de un ceva. Naivii sunt, majoritatea, niste ipocriti. Ei nu iubesc adaptatul, ei iubesc eventualul naiv pe care il vad in adaptat. Naivii sunt, majoritatea, niste lasi. Ei nu isi pot asuma traseul, indiferent cat de liniar sau sinuos, ei considera ca le e dat, ei si-l doresc pe cel mai anevoios, nu din temeritate, ci din iluzia castigului (spiritual, of course) pe masura efortului. Naivii sunt, majoritatea, niste naivi. Extrem de putini ar alege naivitatea din plictiseala, majoritatea o aleg pentru ca ei chiar cred in ea.
Lucru care, de altfel, ii tine in viata….
Rad in hohote de multumire si exclud cu naivitate jucata voyeurismul!Am asistat la un paradox:comentariul e mai lung decat sursa comentariului, mai amplu, vreau sa zic, putea fi si mai scurt, tot işi intrece , prin profunzime , sursa! Sunt pe mare fuga acum(Maty vrea sa il adorm), dar nu imi refuz măcar o primă concluzie: zicala ,, nimeni nu trece peste umbra lui'' nu e valabilă şi pentru discipolii care, IATA ! (in)trec cu salturi ample (ideatic, mai)peste umbra dascălului de odinioară...
RăspundețiȘtergereps: nu m-am gandit la infern, pe bune, dar am ales(coincidentă?)un titlu pe care l-am primit ,, in dar'' de la unul din puţinii dascăli reali ai existenţei mele ...cu dedicaţia: redactează un eseu dspre asta.....eseul, mărunt faţa de imensitatea cheii de pornire, a venit..peste timp...şi sper ca Dascălul ACELA SĂ-L ZĂREASCĂ DE ACOLO DE SUS ....DIN NOUA SA LUME...DE INGERI....
Poate ca ar trebui sa ma jenez de faptul ca am ocupat mai mult spatiu decat ar fi.."trebuit" sau ar fi fost indicat... Comentariul m-a starnit intr-asa masura, nu eu sunt de vina.
RăspundețiȘtergereIncerc sa redactez cat mai succint numai si decat si aproape doo idei:
1. Abia dupa ce am trimis comentariul mi-au mai rasarit si alte alternative de a descifra titlul, dar cum nu ma caracterizeaza rationalitatea decat in momentele patimase ( stiu, nu se pupa deloc, dar asta-i adevarul)m-am avantat frenetic in comentariu cu primele valuri care m-au cotropit. Deci in concluzie si prin urmare doresc sa imi justific tonul si sa mi-l domolesc subliniind ca raspunsul meu nu s-a dorit opozant, era poate, modalitatea mea de a raspunde intelesului pe care L-AM DAT EU comentariului initial. Eu am inteles ce-am vrut si m-am apucat de servit reverul in consecinta. Nu ma mustra prea tare constiinta, dar incerc (cat pot eu de ocolitor si stangaci) sa imi cer scuze autorului pentru ca nu am vrut sa il inteleg asa cum a vrut (poate)el sa fie citit.
2. Infernul nu as fi vrut sa fie luat ad-literam, banuiesc ca misiunea sisifica pe care si-au asumat-o mai sus numitii naivi poate fi mai infernala decat faptul ca adaptatii rad de caznele lor. Pur si simplu am simtit ca naivilor le este ingreunata aceasta lupta spre si pentru supravietuire de pasivitatea, indaratnicia si ridiculizarea servita de adaptati si, mai mult decat atat, ca au totusi o mica speranta de "razbunare", nadajduind ca ei sa fie cei ce vor rade la urma...
ps. blogul se doreste a fi comentat, sau doar se lasa dezvelit la discretie ca un jurnal..secundar?
(ca io' nu stiu cum functioneaza treaba asta.. cand sa, cum sa si cand deloc..in lumea blogosfericioasa).
ps2. m-am incadrat in 300 de cuvinte...
ADOR COMENTARIILE TALE , LE ASTEPT CU INFRIGURARE(JUR!)SI DEPARTE DE MINE GANDUL DE A MA SUPARA...DUMNEZEULE, CUM SA INTELEGI ASA CEVA! MA UMFLU PIPOTESTE CAND VAD CE OAMENI MARI V-ATI FACUT SI MA FAC MICA DE TRISTETE CAND VAD CE VIITOR NE ASTEAPTA CA DASCALI...(ASTA IN ALTA ORDINE DE IDEI..SI IO, K PENSIONARII, DAU PE GURA CE NU MA INTREABA NIMENI, DAR MA ROADE PE DINAUNTRU).
RăspundețiȘtergereREGRET CA POSTEZ EXTREM DE RAR, DAR ASTA E TIMPUL DE CARE DISPUN....SI NU VREAU SA SCRIU TOT CE-MI URLA IN CAP LA ORICE COLT DE STARDA...
CAT DESPRE BLOG...E, INTR-ADEVAR, UN JURNAL ASUMAT SI DEZVALUIT ...DAR NU EXCLUD COMENTARIILE DE NICIUN FEL(APROPO DE UNITATEA IN DIVERSITATE)