Un înger s-a apucat , odată, de poalele aripilor aşa, ca un copil,într-o pierdere frumoasă a minţii, ca să vadă şi el cum e sa fii sterp, adică om.
...Şi...., culmea!....i-a plăcut atât de mult joaca asta încât i-a intrat mai întâi în pene, apoi în oasele serafice , apoi în sânge şi...până la urmă i-a cotropit umerii , cârpa moale din piept...eliberându-l de... perfecţiune.
În altă zi, un om s-a apucat , deodată, de umeri şi s-a strâns atât de tare în sine încât..... lava superbă din suflet i-a ţâşnit aşa de sincer că umerii,umiliţi de atâta alb, şi-au dat bătută rotunjimea ..dându-i voie să devină aripi...
Un înger OMuit şi un om ÎNGERit s-au întâlnit la marginea prăpastiei dintre AICI şi ACOLO şi, de bucurie, au cărat mii de bolovani de zăpadă , ivind poduri nepreţuite pentru cei care credeau că nu se vor revedea niciodată...Aici te poţi întâlni chiar cu propria fiinţă,iar în caz că nu vă recunoaşteţi .......să aveţi neapărat la rever...visele vechi, puse , de frică NEîngerită în cufere netrebnice , zic să aduceţi visele vechi aşa, întru ...învieţuire...!
Mi-e dor de Cip......
