Regretul ca scriu tot mai rar, aproape ca ma doare.Dar uneori, ca si in momentul de fata, ma tem sa imi deschid baierele inimii, ma tem de mine, de puiul de caprioara pe care il intuiesc , cuminte si temator, , undeva in cotlonul final al sufletului meu.
Am foarte multe temeri si am inceput sa cred ca asta e materialul ,,de baza''din care Dumnezeu a hotarat sa ma zamisleasca.Pana la urma si asta e o cruce si o accept, bucuros, pentru ca teama ma face sa ,,ma astept''la lucruri care pot parea de necrezut, imposibile, vreau sa zic ...unui individ normal.Apropo de normalitate, eu incep sa ma decupez undeva la polul ei opus si ma bucur,modest, nu ma judeca!Pentru ca a nu fi ,,normal'' e si frumos, poate fi si ,,inaltator'', unic sau .., stiu: sau ,,tres dur''...Dar cine hotaraste notiunea de normalitate si , mai ales, cine poate baga mana in foc pentru limitele ei, cine le poate bate in cuie fara frica de a se insela?!
Revenind la temeri, simt tot mai de des cum ideea de moarte imi sufla greu in ceafa, ma ,,imparateste'' dominator si ...ma ingheata.Nu pot accepta moartea in haine de ,,calatorie dulce'', Doamne , sa ma ierti! Plecarea asta ma incremeneste si nu prin raportare la mine, ci la cei de langa mine.E temerea suprema a vietii mele!Nimic nu ma convinge sa ,,trec peste'', iar atingerile de acest subiect ma anuleaza,imi sterg parca fiinta de la inceputul vietii si pana atunci.Se sterge orice decor din jur!E aproape ca in iubire!Iar povestea lui Iri, din seara asta(mama ei e foarte bolnava)m-a invadat dureros...nu am stiut ce sa-i spun!
Totusi,exista un singur loc , in lumea asta, unde eu si Moartea ne acceptam, e ca o imbratisare de prieten...e pace, acolo e pace, e acceptare de lumi despartite, altfel, de frontiere pe care nu stiu cine le pune...acel ,,acolo'' e mormantul lui Cip...
Acolo, in noianul colorat de panselute....e o parte buna din copilaria noastra!Si n-am sa uit asta niciodata!Si vin sa imi adulmec amintirile...!Si plang...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu