Sfârşit de martie! Forsythia explodează parcă sfidător (nu-i pasă ce e înlăuntrul nostru ! ) şi ne dă, parcă, lecţia supravieţuirii care ne sună (!?)... cunoscut-doar o mimăm imperceptibil zi de zi, dar căreia nu-i ştim defel numele...
Simt, încă din zorii sfârşitului de săptămână ,cum latenţa înmugurită în mine dă semne curajoase de înflorire...Dar e greu să rosteşti limba florii , e greu şi parcă nici nu are rost să o amăgim promiţându-i o lume mai bună, afara, aici....,,Mi-s şubrede bârnele ...ca foile florii...''
Vorbind în jur, aflu că mai sunt şi alţii ca mine sau că nu sunt singura care simte iz de ...verde crud străbatându-i pământul reavăn al inimii...E bine să nu fi singur în secolul singurătaţii în care nimeni nu recunoaşte că tocmai asta e boala erei acesteia...
Ei bine, a mai trecut o zi şi am găsit un loc şi nişte oameni în preajma cărora mi-aş lăsa copacii să se nască...un tărâm al poeziei , înaripat de un POET , ieri înger, azi ÎNGER,aşezat ,,la pândă'', respirând în taină lângă tâmpla celui care ştie să audă ...
Bucurie mare să am alături tineri, Tineri de toate vărstele care au lăsat dincolo de ferestre alămurile timpului care goneşte , preferănd sa deschidă FEREASTRA cealaltă, către inlăuntru...
Mai pe scurt:,, Sub aripa lui Nichita''...intrecere în rostire , campionat de emoţie încheiat cu un căştig unanim!Un regal!
Acum, noapte bună, iar de mâine....să ne cultivăm grădina!...Pentru copacii care ne bat la uşa sufletului!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu