Fericirea e o fată morgana agăţată de undiţa iminentă de deasupra Mării noastre.Ştimă, nagodă, lostriţă, ea penduleaza de la un chip la altul,populându-ne secunda umilă de ,,bieţi’’şi lăsându-ne sa consimţim ,,liber’’la trecerea dintr-o colivie într-alta (doar ne avem destinele în mâini!)...năzuind ca ,,vom ieşi noi cumva la lumină!’’, sperând că , într-o bună zi, vom repira aer curat...
Fericirea ...poate lua forma succesului scump plătit sau a luxului, fericirea poate însemna narcisism sau orgoliul de a fi recunoscut(uneori nu contează de cine şi nici pentru ce) , ea este confundată uşor cu starea de bine, cu un anume confort fizic...De la un anumit etaj al fiinţei, fericirea e o stare la îndemână pe care o poţi prinde in palmă dacă faci cel mai simplu gest : cumperi flori, admiri rochia preferată din vitrina magazinului din colţ, sorbi cafeaua de dimineaţă sau arunci o privire pe fereastra însorită promiţător(morgenstimmung!).Până la urmă, condiţia de muritor e destul de generoasă şi cu atât...nu-i rău, dar ce ne facem cu căutătorii FERICIRII celei mari, profunde....?!Ce răspuns să le dai ăstora care presimt că e ceva dincolo de burta ultimului peşte despre care ţi s-a spus că e ...capătul?!
Există o cale si pentru echilibrul acestora....Calea sinelui către SINE.Cale lungă, e drept, cale al cărei preţ nu se plăteşte în nicio monedă a niciunui timp.....tocmai pentru că preţul, aici, se cheamă Valoare.(ce monedă grea plăteşte cuvântul acesta în era ce-o trăim!).
Fericirea ar trebui să însemne recunoaşterea TA în oglinda secundei tale, făşia de pământ în care să încapi, oricât de îngustă le-ar părea celorlalţi (să nu înţelegi prin asta acceptare, ci puterea echilibrului găsit într-un colţ de cub sfărâmat!)...Fericirea
ar trebui eliberată de latenţă şi colindată în lume, de gloate întregi de urători care sa-i strige numele pe străzi, aşa cum se merge cu Capra de ANUL NOU!
Chiar aşa, fericirea e ANUL NOU din fiecare, trăit , diferit, de la om la....om.,,La mulţi ani!’’
Fericirea ...poate lua forma succesului scump plătit sau a luxului, fericirea poate însemna narcisism sau orgoliul de a fi recunoscut(uneori nu contează de cine şi nici pentru ce) , ea este confundată uşor cu starea de bine, cu un anume confort fizic...De la un anumit etaj al fiinţei, fericirea e o stare la îndemână pe care o poţi prinde in palmă dacă faci cel mai simplu gest : cumperi flori, admiri rochia preferată din vitrina magazinului din colţ, sorbi cafeaua de dimineaţă sau arunci o privire pe fereastra însorită promiţător(morgenstimmung!).Până la urmă, condiţia de muritor e destul de generoasă şi cu atât...nu-i rău, dar ce ne facem cu căutătorii FERICIRII celei mari, profunde....?!Ce răspuns să le dai ăstora care presimt că e ceva dincolo de burta ultimului peşte despre care ţi s-a spus că e ...capătul?!
Există o cale si pentru echilibrul acestora....Calea sinelui către SINE.Cale lungă, e drept, cale al cărei preţ nu se plăteşte în nicio monedă a niciunui timp.....tocmai pentru că preţul, aici, se cheamă Valoare.(ce monedă grea plăteşte cuvântul acesta în era ce-o trăim!).
Fericirea ar trebui să însemne recunoaşterea TA în oglinda secundei tale, făşia de pământ în care să încapi, oricât de îngustă le-ar părea celorlalţi (să nu înţelegi prin asta acceptare, ci puterea echilibrului găsit într-un colţ de cub sfărâmat!)...Fericirea
ar trebui eliberată de latenţă şi colindată în lume, de gloate întregi de urători care sa-i strige numele pe străzi, aşa cum se merge cu Capra de ANUL NOU!
Chiar aşa, fericirea e ANUL NOU din fiecare, trăit , diferit, de la om la....om.,,La mulţi ani!’’
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu