Întotdeauna am avut convingerea că fiecare om este făcut pentru o vârstă anume, iar acest ,,dat’’al firii îl primeşte la naştere, din voinţa unor legi ale Cerului.
Acum , când mă aflu în toiul călătoriei spre Soare, pot spune , cu tărie, că vârsta adolescenţei lasă cele mai frumoase urme...Şi imi întorc privirea cu blândeţe şi sfială spre acei ani de ,,legendă’’, şi le mângâi dâra de lumină , luând-o în căuşul palmei, ca pe un copil drag.
Şi alerg pe urmă spre Voi, fericiţii trăitori ai vârstei majoratului...nu întâmplător: Voi, dragii mei, lăsaţi acum în urmă o eră a sufletului despletit în evantaie nesfîrşite de culoare, un ceas al fiinţei în care aţi deprins mersul ,,pe valuri în picioare’’, un timp ,,răbdător’’cu oamenii lui...Voi,dragii mei, aveţi înainte LUMEA , lumea cea mare, în care acele orologiului devin aprige , galopând indiferent spre nu ştiu (?)ce destinaţii ...
A sosit timpul desprinderii de cuib, de cuibul-liceu pe care sper să-l transformaţi în cel mai frumos cotlon al sufletului vostru,împodobindu-l cu floarea rară a recunoştinţei(pentru oameni, pentru locuri, pentru stări de spirit crescute aici)...E un ceas solemn , un moment de stat ,,cu capul în mâini’’ şi de privit, cu ochii sfioşi şi sinceri în urmă...Ce oameni frumoşi! Ce vise minunate !
Veţi vedea, ajunşi afară , adică dincolo de căuşul-cocon –şcoala, să zicem- că uneori cerul devine mai roşu sau chiar violet –şi vă veţi aminti de Bacovia- apoi veţi auzi larmă de pescăruşi aiuriţi de zborul gonit de furtună...Nu vă temeţi, lor le place să zboare , iar voi aţi apucat deja să vă deprindeţi cu datul din aripi! Îi puteţi concura!
Poate ca Timpul va fi uneori mai puţin răbdător....nu-i daţi ocazia să vă conducă din urmă, arătaţi-i ,sfidător, paşaportul spre dincolo de limitele lui: încrederea , speranţa, IUBIREA!Iubirea de oameni, dăruită de Oameni!
Îndrăzniţi!Aveţi curajul să vă conturaţi pe planşeta molatică a inimii cercuri mari-visele- şi aşezaţi-le în mijloc năzuinţa împlinirii , uitând de orice obstacol(ce puzzle frumos e acesta!-vor exclama muritorii care, vecini până atunci cu umbrele voastre, nu bănuiseră că ele sunt alungite de o LUMINĂ MARE, ardere de leu tânăr şi curajos).
Nu uitaţi să fiţi miloşi! Din milă suntem răbdaţi pe Pământ, din milă, dar şi dintr-o încredere mare pe care IRISUL suprem ne-o acordă zilnic , necondiţionat(cum să îndrăznim noi să fim indiferenţi?!...şi totuşi....nepăsarea ne întinde mâna – ispită la tot pasul...) .
Dar ,mai ales , fiţi voi înşivă!Indiferent de vreme(uri) şi loc , căutaţi-vă miezul fiinţei, faceţi cunoştinţă cu el , fără teama de a fi dezamăgiţi! Având această îndrăzneală de a vă lua în mâini Eul netins de niciun machiaj aţi câştigat cea mai mare confruntare: privirea în oglinda conştiinţei .Dacă vă place, SINCER, ceea ce vedeţi acolo, CONTINUAŢI!Dacă nu, continuaţi, dar pornind NEAPĂRAT , de la celălalt capăt al drumului.Vă asigur că veţi fi răsplătiţi cu ....CALEA LACTEE!
Acum , când mă aflu în toiul călătoriei spre Soare, pot spune , cu tărie, că vârsta adolescenţei lasă cele mai frumoase urme...Şi imi întorc privirea cu blândeţe şi sfială spre acei ani de ,,legendă’’, şi le mângâi dâra de lumină , luând-o în căuşul palmei, ca pe un copil drag.
Şi alerg pe urmă spre Voi, fericiţii trăitori ai vârstei majoratului...nu întâmplător: Voi, dragii mei, lăsaţi acum în urmă o eră a sufletului despletit în evantaie nesfîrşite de culoare, un ceas al fiinţei în care aţi deprins mersul ,,pe valuri în picioare’’, un timp ,,răbdător’’cu oamenii lui...Voi,dragii mei, aveţi înainte LUMEA , lumea cea mare, în care acele orologiului devin aprige , galopând indiferent spre nu ştiu (?)ce destinaţii ...
A sosit timpul desprinderii de cuib, de cuibul-liceu pe care sper să-l transformaţi în cel mai frumos cotlon al sufletului vostru,împodobindu-l cu floarea rară a recunoştinţei(pentru oameni, pentru locuri, pentru stări de spirit crescute aici)...E un ceas solemn , un moment de stat ,,cu capul în mâini’’ şi de privit, cu ochii sfioşi şi sinceri în urmă...Ce oameni frumoşi! Ce vise minunate !
Veţi vedea, ajunşi afară , adică dincolo de căuşul-cocon –şcoala, să zicem- că uneori cerul devine mai roşu sau chiar violet –şi vă veţi aminti de Bacovia- apoi veţi auzi larmă de pescăruşi aiuriţi de zborul gonit de furtună...Nu vă temeţi, lor le place să zboare , iar voi aţi apucat deja să vă deprindeţi cu datul din aripi! Îi puteţi concura!
Poate ca Timpul va fi uneori mai puţin răbdător....nu-i daţi ocazia să vă conducă din urmă, arătaţi-i ,sfidător, paşaportul spre dincolo de limitele lui: încrederea , speranţa, IUBIREA!Iubirea de oameni, dăruită de Oameni!
Îndrăzniţi!Aveţi curajul să vă conturaţi pe planşeta molatică a inimii cercuri mari-visele- şi aşezaţi-le în mijloc năzuinţa împlinirii , uitând de orice obstacol(ce puzzle frumos e acesta!-vor exclama muritorii care, vecini până atunci cu umbrele voastre, nu bănuiseră că ele sunt alungite de o LUMINĂ MARE, ardere de leu tânăr şi curajos).
Nu uitaţi să fiţi miloşi! Din milă suntem răbdaţi pe Pământ, din milă, dar şi dintr-o încredere mare pe care IRISUL suprem ne-o acordă zilnic , necondiţionat(cum să îndrăznim noi să fim indiferenţi?!...şi totuşi....nepăsarea ne întinde mâna – ispită la tot pasul...) .
Dar ,mai ales , fiţi voi înşivă!Indiferent de vreme(uri) şi loc , căutaţi-vă miezul fiinţei, faceţi cunoştinţă cu el , fără teama de a fi dezamăgiţi! Având această îndrăzneală de a vă lua în mâini Eul netins de niciun machiaj aţi câştigat cea mai mare confruntare: privirea în oglinda conştiinţei .Dacă vă place, SINCER, ceea ce vedeţi acolo, CONTINUAŢI!Dacă nu, continuaţi, dar pornind NEAPĂRAT , de la celălalt capăt al drumului.Vă asigur că veţi fi răsplătiţi cu ....CALEA LACTEE!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu