Una dintre bolile urbei, ale naţiei noastre (cât despre planetă, nu m-aş întinde până acolo( din lipsă de probe?)este grija pentru capra vecinului...
N-am văzut niciodată un popor aşa de preocupat de dincolodegardul personal ca neamul ăsta rămas repetent(culmea!)la o materie esenţială: istoria propriului suflet..Cucoane real implicate în problemele de dincolo de uşa propriei garsoniere(apartamentul ar fi mult prea larg în comparaţie cu nimicul găzduit), inşi guralivi inspiraţi de nu-ş ce providenţă pusă pe şotii, convinşi că deţin soluţia perfectă pentru orice, copii obraznici care reţin că Gigel nu,, şi-a scris pentru azi'', uitând că ieri erau chiar ei pe scaunul electric expuşi degetului arătător al colegilor ...iată-ne(Vă)!
Citeam deunăzi profilul omului contemporan, frumos conturat de autoarea mea preferată(I.P.)zic frumos în sensul perfecţiunii ochiului critic, bine întemeiat:
,,un om cu hainele şi gândurile vraişte, aşezat pe un soclu cu patru roţi(de jeep), care nu salută, nu ştie să se poarte,care n-a auzit vreodată că nu ai voie să stai jos , trântit cât mai dizgraţios pe un scaun, dacă o femeie stă în picioare lângă tine...''.Şi lista trăsăturilor continuă, în acordurile unui realism amar.Totul culminează, aş zice,cu bancul pe care aceeaşi autoare îl aminteşte, un pic mai târziu şi despre care se spune că a primit premiul Pulitzer(caricatură jurnbalistică):
În metrou: un tânăr se ridică de pe scaun şi oferă locul unei doamne în vârstă.Doamna leşină.Când îţi revine din leşin, doamna îi mulţumeşte tânărului.Tânărul leşină...
Iată o ,, etichetă'' care ar putea sta liniştit pe drapelul generaţiei actuale în care eşti norocos numai în ipostaza de NONCONFORMIST(în sensul NEadaptării la o turmă nefericită ...târâtă, inconştient înspre...nulle part.
Nu cred ca romanii sunt repetenti la istoria propriului suflet. Pot fi socotiti astfel romanii actuali sau, vorba unui domn nu prea placut mie, romanii recenti. Desi nici asta nu e o afirmatie tocmai exacta. Romanii interesati de istoria si cultura romana sunt departe de a fi repetenti. Toti cei care inteleg ca intr-o lume globala cultura locala este postamentul solid al unei identitati asertive nu sunt repetenti la istoria sufletului poporului roman. Cati mai sunt acesti oameni astazi? Nu stiu exact. Stiu doar ca sunt. Pe unii chiar ii cunosc. Cand te referi la poporul roman ar trebui sa precizezi despre ce ipostaziere vorbesti. La cea actuala? Bun, de acord. Numai ca poporul roman are si o intrupare interbelica, una pasoptista, una fanariota, una bizantina s.a.m.d. Intr-un cuvant, fateta actuala este doar una dintre multele fatete ale poporului roman. E cea care conteaza? Probabil. E mai important insa ca e cea care se vede. Dupa mine ar trebui sa mai avem rabdare. Caci rabdarea in caracterizarea poporului roman este o rabdare care ne vizeaza direct. Haideti deci sa vedem cum eram o data, cum suntem astazi, care sunt diferentele si, vorba lui Lenin, ce-i de facut.
RăspundețiȘtergereCat priveste grija pentru capra vecinului, aceasta maladie nu-i una romaneasca. Sunt putin convins ca ea se manifesta cu cea mai mare intensitate in Romania. Dupa Thorstein Veblen, mare sociolog norvegian, e vorba de o inclinatie inradacinatie spre competitie a oamenilor, numita de el emulatie pecuniara. Sunt mai fericit in momentul in care am mai mult decat vecinul meu, colegul de munca, amicul de la clubul de tenis, amanta mea etc. Si-apoi, faptul ca oamenii se uita si peste gard, nu-i un semn ca nu se gandesc numai la ei insisi? :)
L
Din orice parte aş privi comentariul tau nu pot decat sa vad ca, macar pe alocuri, imi dai dreptate....
RăspundețiȘtergereDincolo de ardoarea cu care încă mai speri pentru natia ta...se simte, helas!, amaraciunea unei baze lucide care te poarta prin lume, ajutandu-te sa stai in picioare...Să fim seriosi, rabdarea , raportata la natia asta, ii vizeaza pe altii, nu pe noi!Şi ar trebui să fii munte de piatra pentru a mai putea vedea, poate de la o înaltime accesibila doar muntelui cu pricina, luminita tunelului in care ,, colcaim'' sub aparenta unui somn duuuulce.....în care mârâim de plăcerea viselor....nebanuindu-le desertaciunea...
Cum sa nu ne gandim la altii cand suntem haraziti sa strigam ,,help!''noi, inecaţii fara vina...prea eliptici..de ...lumina...