MÂINI PLINE DE LUT PREŢIOS....

Ieri, vineri, 30 octombrie...am sărbătorit ,cu ...AI MEI(a X-a SF) Haloweenul...
Ne-am văzut, scurt, dar cuprinzător, îmi place să cred...
Au împodobit clasa subtil şi ,,la obiect'' aşa cum visam eu...Mi-au arătat că putem fi prieteni...Sper să fi fost certitudine...!
Îmi mai place să cred că nu ne-am văzut doar ,,de poză'', iar , în ceea ce mă priveşte, nu am avut nici pe departe gândul ăsta...
Vreau ,,să-i fac mari''şi , mai ales , să îmi arate EI , peste gloata timpului, că au devenit ..MARI!
Au început să capete formă ...de inimă ...deci, pot spera în desăvârşirea potirului de lut pentru care am alergat să găsesc ..huma cea mai bună.....

Fragila coardă a surâsului....Atenţie, arlechini!

Mă întreb cât ar putea costa un zâmbet...şi mă pune naiba să mă joc în felul ăsta , adică de-a idealul...taman când mi se dovedeşte cu acte în regulă că simpla ridicare a colţurilor gurii e inginerie rară, presupunând , din partea autorului, sforţări sisifice la care nu este dispus, tocmai pentru că nu se dă nimic în schimb...
Nu mă laud defel, dar observ, tâmp, nu narcisist,că produc aşa ceva inconştient, dar bucuros şi natural...şi nu mă uit instantaneu în sus , intru invocarea paparudică a ploii care spală şi petele grele...de pe suflet...
Conceptul de reciprocitate în zâmbet nu mai trece prin mintea nimănui...dar CRED că mai există oameni cu potenţial ludic şi ne-serios cum greu se mai vede cu ochiul liber...şi mă uit zilnic pe cerul fiinţei , sperând să apară un chip binevoitor...dispus la exerciţiul surâsului...
Allez, souriez!

Fluturii rămân doar un vis de nebun,deocamdată...

Trăim într-o lume care ne scuteşte de efortul călătoriei iniţiatice tocmai pentru că ne ,,căleşte'' subit , încă din faşă, inoculându-ne(fatalitate!)un anume simţ al apărării prin(paradox!)violenţă.Aş putea spune că generaţiile împreună cu care împart fâşia de beton a trotuarului fumuriu au primit , împreună cu certificatul de naştere, ,,doza'' de ,,nemulţumire''prin care se plasează , liniştit şi laş, de partea ,,juriului'' care îşi ia drepturi de orice fel, mai ales acela de a arata cu degetul, păstrând, întâmplător parantetic, golul propriei fiinţe în grota unde nu pătrunde nimeni.....să-i observe...GHINION!Tocmai ASTA se vede CU OCHIUL LIBER...ŞI PE UNDE CREDEŢI?Exact prin ochiul mărit întru acuzare,dar ,,căzut'' la ceas de ,,interogatoriu nud'' adică tu cu TINE....(aici intervine o oarecare formă de DUMNEZEIRE, dar cine mai are curajul să ridice ochii, căci asta ar însemna DEZGOLIRE pe bune?!)
Şi aşa, mărunţi vagabonzi plin lumea cea mare care , şi aşa, abia ne mai cuprinde, ratăm cel mai fierbinte rendez-vous al firului care ne poartă pe unda lui scurtă...mai dăm din coate, mai strâmbăm din nas pentru a muta privirile în altă parte şi scăpăm le train de vie , ADEVĂRATUL, din simpla teamă de solemnitate a fiinţei...
Atunci când vom reuşi să ne oprim în loc şi să ne punem , simultan, întrebarea ,,CINE SUNT EU?'' ...DUMNEZEU va zâmbi din nou....şi vom putea spera din nou în MINUNEA FIINŢEI...Până atunci, ne târâm membrele (cele patru), fără să ne mai sinchisească dunga larvară prin care ne pecetluim ...trecerea..

COPACII ALBI, COPACII NEGRI,DECOR DE DOLIU FUNERAR...CHEM FULGII ALBI, SĂ CADĂ ..RAR...

Joi, la concert,m-au traversat stări contradictorii... La primele acorduri ale simfoniei de Mahler m-au podidit lacrimile, asociind acea muzică unui context funebru
care mi-a inspirat un titlu pe măsură, ,,Cortegiul unei iubiri pierdute'',naiv, de altfel, dar aşa am simţit eu atunci. Treptat, aerul sonor s-a aşezat în căuşul calm al seninătăţii sau măcar al echilibrului...până la proba contrarie....zic, pentru că, spre final, galopul sângelui , frumos tradus pe firul subtil al corzilor caroniene, devenite călăuză perfectă pentru cel care se angaja în periplul menit să îl ducă dincolo de limitele lumescului,galopul sângelui, zic, lăsa în urmă nori de emoţie şi de încântare....
Melanj nelumesc de zbucium şi de calmitate,întoarceri , răsturnări ivite dintr-un condei neaşteptat,salturi cu ochii închişi peste celălalt capăt al hăului inconştient acceptat...acestea sunt întâmplările derulate ,firesc ,poate chiar prea firesc, pe o scenă care ascunde culise nebănuite...de emoţie, de tristeţe , de speranţă...
Am văzut o orchestră transpusă într-un pat de inimi respirând, îmi place să cred, la unison,iar în mijloc un ochi şi o mână atent ,, programate'',frizând matematica .Poate tocmai de aceea pericolul, capcana s-au simţit îndreptăţite să apară...Eu cred, cu umilinţă, că orice sforţare născută pe teritoriul artei implică ostentaţia şi naşte riscul artificialului care SE VEDE cu ochiul liber, dacă nu ca defect , cel puţin ca prejudiciu adus firescului...Iar fără firesc nu mai există fiinţă REALĂ şi, astfel, iese din discuţie promisiunea ARTEI PURE...
Cortina alunecă liniştit, dar , dincolo de culise, se naşte o întrebare în registru dulce-grav....,,mais ou sont les neiges d'antan, MAÎTRE GALAŢI?!''