Joi, la concert,m-au traversat stări contradictorii... La primele acorduri ale simfoniei de Mahler m-au podidit lacrimile, asociind acea muzică unui context funebru
care mi-a inspirat un titlu pe măsură, ,,Cortegiul unei iubiri pierdute'',naiv, de altfel, dar aşa am simţit eu atunci. Treptat, aerul sonor s-a aşezat în căuşul calm al seninătăţii sau măcar al echilibrului...până la proba contrarie....zic, pentru că, spre final, galopul sângelui , frumos tradus pe firul subtil al corzilor caroniene, devenite călăuză perfectă pentru cel care se angaja în periplul menit să îl ducă dincolo de limitele lumescului,galopul sângelui, zic, lăsa în urmă nori de emoţie şi de încântare....
Melanj nelumesc de zbucium şi de calmitate,întoarceri , răsturnări ivite dintr-un condei neaşteptat,salturi cu ochii închişi peste celălalt capăt al hăului inconştient acceptat...acestea sunt întâmplările derulate ,firesc ,poate chiar prea firesc, pe o scenă care ascunde culise nebănuite...de emoţie, de tristeţe , de speranţă...
Am văzut o orchestră transpusă într-un pat de inimi respirând, îmi place să cred, la unison,iar în mijloc un ochi şi o mână atent ,, programate'',frizând matematica .Poate tocmai de aceea pericolul, capcana s-au simţit îndreptăţite să apară...Eu cred, cu umilinţă, că orice sforţare născută pe teritoriul artei implică ostentaţia şi naşte riscul artificialului care SE VEDE cu ochiul liber, dacă nu ca defect , cel puţin ca prejudiciu adus firescului...Iar fără firesc nu mai există fiinţă REALĂ şi, astfel, iese din discuţie promisiunea ARTEI PURE...
Cortina alunecă liniştit, dar , dincolo de culise, se naşte o întrebare în registru dulce-grav....,,mais ou sont les neiges d'antan, MAÎTRE GALAŢI?!''
intr-adevar...numai in scena sa nu fii, incercand sa realizezi ceva-ul acela care e imposibil de realizat si care se numeste transcederea de la notele fara viata la arta nevazuta sau ce e scris sub ele...transcedentul, misticul, fiorul. Poate de aceea nu reusim sa transmitem tot ce e nevoie, iar a spune ca exista vinovati ar insemna sa ne coboram la nivelul celor care au emfaza si/sau isi permit sa dea cu biciul in muzicanti. Oricum, ai surprins excelent ceea ce simteam noi ca va fi inca de la inceputul repetitiilor- dar asta nu inseamna ca vinovatul principal nu se afla tot in fata si are si ,,bagheta dirijorala''- magica sau simplu bat de lemn, da, ai avut dreptate!
RăspundețiȘtergere