Se dă un timp, nişte oameni, diferiti, că d'aia nu ne plictisim...se amestecă(helas!)..laolaltă , după care se deschide gura sacului şi fiecare este lăsat să facă ce vrea...
Hmmmm...grea misiune....Grele dezvăluirile lui ,,au dehors''...unii o iau înainte , dar constată că alţii rămân pe loc şi se ţin cu mâna de burtă , râzând în hohote de ei: ,, Ce caraghioase fiinţe sunt astea...au apucat drumul lung , uitând de cărarea şerpuită care duce tot acolo!''
Unii se uită speriaţi în stânga şi-n dreapta, contrariaţi că drumul are mai mult de o potecă...(la ce-ţi trebuie atâtea căi dacă nici măcar nu ştii unde ai drum?!).Alţii o iau pe unde apucă pentru că au deprins mersul cu capul în jos, iar dâra de noroi nu-i mai deranjează,important este să ajungă undeva...
Până aici...nimic neobişnuit...numai că jocul asta de-a ,, eliberaţii fără vină''nevoiţi să părăsească marele abdomen al pre-fiinţei pentru a intra în burţile următoare care le vor dezvălui realele valenţe ale prizonieratului ..jocul ăsta devine dureros , dar , din fericire, numai pentru unii...Aceştia, ajunşi faţă în faţă cu alţi semeni ai lor în ochii cărora, în virtutea unei frăţii la nivel de specie,îşi caută trăsături comune , au revelaţia diversităţii, dar nu asta ar fi problema gravă.Cel mai greu de acceptat este atunci când diversitatea devine evantai nesfârşit care îşi aşterne pe ,, masa de joc''paletele perfide , conturând un rânjet greu de suportat...
Sigur, aţi putea spune,din treaba asta pot ieşi în pierdere numai naivii cărora le-a scăpat lecţia adaptării la un mediu în real regres...Dar poate tocmai naivii ăştia mai au stupida convingere că pot ţine planeta pe umeri , îmbrăcând haina-povară a unui Sisif încăpăţânat să scape de un destin greu şi dornic să rătăcească prin arterele timpului...
Ceilalţi, adaptaţii , îşi poartă gloriile imaginare în colţul gurii generatoare de zâmbete siliconate, nebănuind macar că cine râde la urmă ..râde mai bine...(o altă iluzie devenită crez în drumul spre supravieţuire)...
